O tânără de 23 de ani din județul Gorj, mamă a doi copii minori, a fost transportată, ieri, cu un elicopter SMURD de la Târgu Jiu la București, după ce iubitul ei a lovit-o de mai multe ori cu ciocanul în cap, ulterior bărbatul punându-și capăt zilelor. Incidentul s-a produs pe raza orașului Tismana, Alexandra Ungureanu fiind descoperită de mama sa într-o baltă de sânge, femeia fiind îngrozită în momentul în care a intrat în cameră și și-a văzut fiica rănită grav, ea sunând la 112 și solicitând o ambulanță.
Emil Mang, de 37 de ani, din localitatea Telești, s-a certat cu Alexandra duminică, iar luni seara a revenit la locuința acesteia din Tismana pentru a o convinge să se împace. Cei doi au rămas singuri în cameră în cursul nopții de luni spre marți, pe parcursul nopții neauzindu-se certuri sau țipete. Femeia grav rănită a fost descoperită de mama ei, care a observat că aceasta nu a venit să își trimită fiica de 6 ani la grădiniță. Bărbatul cu care Alexandra Ungureanu locuia nu a fost găsit în casa acesteia, după câteva ore de căutări polițiștii descoperindu-i trupul neînsuflețit într-o pădure din apropierea locuinței.
Bărbatul nu a lăsat în urma sa vreun bilet prin care să explice cele întâmplate, trupul său neînsuflețit fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a deschis în cursul zilei o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat între cei doi, bărbatul care și-a pus capăt zilelor urmând să fie acuzat de omor dacă nu ar fi recurs la gestul respectiv.
Alexandra Ungureanu avea o fetiță de 6 ani și un băiețel de 4 ani, care, pentru moment, au rămas în grija rudelor femeii. Un elicopter SMURD a preluat-o pe aceasta de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu și a transportat-o la un spital din București, surse medicale precizând că femeia a fost preluată în stare „stabilă, dar foarte gravă”.
Gelu Ionescu