S-a sinucis chiar când împlinea 48 de ani

95

IMG079Gest şocant al unei femei din Hurezani, care ieri dimineaţă a ales să îşi încheie pentru totdeauna socotelile cu viaţa, motivele care au determinat-o să recurgă la un asemenea gest nefiind încă ştiute cu precizie. Aceasta a fost găsită decedată lângă calea ferată de la marginea oraşului Târgu Cărbuneşti, mecanicul unui

tren accelerat ce mergea la Cluj anunţând la Poliţie că o persoană ar fi fost atinsă de locomotiva pe care o conducea.

Incidentul s-a întâmplat după ora 6.00, destul de devreme, Mariana Cucu neavând, teoretic, ce să caute la Târgu Cărbuneşti la acea oră matinală. Femeia a murit imediat, impactul cu trenul lăsând-o fără tălpile picioarelor. Pantofii săi au fost însă găsiţi aşezaţi unul lângă celălalt pe marginea căii ferate, semn că acţiunea a fost oarecum premeditată. În poşeta pe care o avea poliţiştii au descoperit bani, dar şi acte de identitate, cu ajutorul cărora au reuşit să dea de urma sinucigaşei.

Primele informaţii oficiale arată că Mariana Cucu împlinea ieri 48 de ani, dar nu avea motive să sărbătorească. De câteva săptămâni femeia ştia că fiul său cel mic, de 23 de ani, era internat la spitalul TBC de la Dobriţa, unde medicii îi descoperiseră un virus extrem de rezistent la medicamentaţia actuală.

Directorul sanatoriului, Tiberiu Tătaru, afirmă că pacientul era totuşi sub tratament medical şi, în cele din urmă, se găsea o metodă pentru a învinge boala, gestul femeii de a se arunca în faţa trenului fiind considerat mult prea deplasat. Fiul acesteia, Daniel Cucu, pompier la Hurezani, a fost învoit de la spital pentru a merge acum acasă, loc în care femeia va ajunge azi doar între patru scânduri.

Mariana Cucu lucra la Administraţia Finanţelor Publice din Hurezani, iar ieri colegele au aşteptat-o în zadar pentru a afla ce s-a întâmplat cu ea.

“A venit un vecin de-al ei din satul Busuioci şi ne-a comunicat că ar fi călcat-o trenul. În mod normal nu avea ce să caute acolo la acea oră, decât dacă dorea să meargă undeva în interes personal, nu în interes de serviciu. Noi o aşteptam la birou începând cu ora 8.00, dar, din păcate, nu a mai ajuns. Ştiu că povestea despre problemele pe care le avea cu fiul său, pompier, care era bolnav de TBC. În nici un caz nu trebuia să facă aşa ceva”, spune Marian Mândruţ, şeful femeii sinucigaşe. La biroul la care lucra Mariana Cucu ieri au fost aprinse lumânări, dar nimic nu o mai poate aduce pe aceasta înapoi printre colege.

Femeile au rămas şocate la aflarea veştii şi sunt convinse că gestul respectiv nu îl va ajuta nici pe băiatul bolnav pe care Mariana îl avea. Trupul neînsufleţit al acesteia a fost transportat la morga din Târgu Jiu pentru ca medicii legişti să stabilească azi cauzele exacte ale decesului.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here