S-a retras din cursa pentru prezidențiale

1189

Bibliotecarul Avram Iancu s-a retras din cursa pentru alegerile prezidențiale. Acesta a anunțat că nu a reușit să strângă numărul necesar de semnături, respectiv 200.000.  „Vă anunț că mă retrag definitiv și pentru totdeauna din cursa prezidențială (…) Este o cifră uriașă. Deloc accesibilă unui candidat independent. Tind să cred că această cifră a fost dimensionată în mod intenționat ca doar o structură mare de partid să o poată atinge. Am strâns 1.247 de semnături”, spune Avram Iancu.

El a fost ajutat în campania de strângere de semnături de 27 de persoane din întreaga țară și de alți patru români din diaspora. „Mă întorc din apele tulburi ale politicii de la cel mai înalt nivel, la apele mele reci dar limpezi. La acțiunile mele sociale, caritabile și la recordurile care m-au făcut cunoscut și care v-au făcut (pe unii) să fiți mândri că sunteți români”, a mai spus Avram Iancu, pe blogul său.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here