S-a redeschis Cabinetul de Neuropsihiatrie Infantilă din Policlinica Târgu-Jiu

3468

Medicul primar neuropsihiatru infantil Barbu Negreanu va oferi consultații, două zile pe săptămână, în cadrul Cabinetului de Neuropsihiatrie infantilă din Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Cabinetul a fost redeschis după ce medicul pensionar Barbu Negreanu a fost convins să revină în cadrul policlinicii.

„Din fericire, am reuşit să-l convingem pe domnul doctor Barbu Negreanu, medic primar neuropsihiatrie infantilă, care, deşi este pensionar, a acceptat să lucreze la noi, venind, astfel, în sprijinul copiilor care au nevoie de serviciile sale. Venirea dumnealui ne bucură și știm că este un lucru extraordinar pentru pacienții care abia îl așteptau”, a spus Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Reputatul specialist va face consultații lunea și miercurea, în intervalul orar 09:00 – 11:00, putând să consulte zece pacienți/zi, în baza biletelor de trimitere.

Doctorul Barbu Negreanu are o experiență profesională de peste cinci decenii în slujba copiilor cu probleme neuropsihiatrice și a lucrat 47 de ani în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, fiind foarte apreciat atât de pacienți, cât și de colegii medici.

„În ultimii ani au crescut considerabil cazurile de copii cu autism, fie că este virtual, infantil sau Asperger. De asemenea, am observat o creștere a cazurilor de tulburări și deficiențe mintale, unele au cauze genetice, dar multe sunt cauzate și de mediu. Tulburările de comportament, ADHD, agresivitatea și așa mai departe pot avea cauze de mediu. De-a lungul carierei am ajutat mii de copii, dar există și afecțiuni pentru care nu ai ce face. Sunt aici pentru pacienți lunea și miercurea. Comunicarea cu un copil este definitorie, acest lucru trebuie cunoscut de toți părinții. De asemenea, dumnealor trebuie să colaboreze cu medicul, să fie deschiși, să asculte ceea ce le spunem la cabinet, să respecte indicațiile medicului”, a afirmat doctorul Barbu Negreanu.

Programările la Cabinetul de Neuropsihiatrie Infantilă se pot face la numărul de telefon 0741/151.346 sau on-line pe https://programari.spitalgorj.ro

Neuropsihiatria infantilă are drept obiect de activitate diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor sistemului nervos specific copilului şi adolescentului: paralizii cerebrale, epilepsii, tulburare reactivă de ataşament, tulburări de învăţare, tulburări de dezvoltare, autism infantil, autism Asperger, autism virtual, deficit de atenţie, tulburare hiperkinetică, tulburările de conduită, tulburări anxioase, tulburări de dispoziţie/afective, schizofrenie, abuzul şi neglijarea copilului, tulburările consumului de substanţe, opiacee, sedative, hipnotice, anxiolitice halucinogene, amfetamine etc, evaluare psihică la copii, clasificare boli mintale, psihopatologie clinică. Neuropsihiatria infantilă este o specialitate grea, complexă şi de o diversitate copleşitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.