Executivul a aprobat, în ședința de miercuri, mărirea alocației de hrană în spitale, aceasta urmând să varieze între 10 și 19 lei pe zi. Astfel, după nouă ani, a fost elaborat un proiect de hotărâre prin care majorează nivelul alocaţiilor de hrană pentru pacienţii internaţi în unităţile sanitare cu paturi. Din octombrie, pacienţii internaţi vor avea parte de mese ceva mai bogate întrucât nivelul alocaţiilor zilnice de hrană va creşte, în medie, cu 3,50 lei.
La nivel național, bolnavii internați se plâng sistematic de calitatea mâncării primite în spitale, dar şi de aportul caloric mic, cu atât mai mult cu cât pentru fiecare afecţiune este recomandat un anumit regim alimentar. Tocmai de aceea, guvernanții au decis să majoreze alocația de hrană a pacienților, elaborând un proiect de hotărâre în acest sens. În Nota de Fundamentare a actului normativ se arată că alimentaţia bolnavilor constituie o componentă a tratamentului afecţiunilor medicale şi are un rol important în acordarea asistenţei spitaliceşti, pentru asigurarea necesarului caloric şi a conţinutului în proteine, lipide, alte elemente nutritive, precum şi a unor regimuri alimentare corespunzătoare diverselor afecţiuni. Din octombrie, bolnavii aflaţi în grija medicilor din spitale vor mânca puţin mai bine întrucât sumele alocate celor trei mese zilnice vor creşte, în medie, cu 3,50 lei. Executivul a aprobat, în ședința de miercuri, mărirea alocației de hrană în spitale, aceasta urmând să varieze între 10 și 19 lei pe zi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu. “S-a adoptat în ședința de guvern o mărire a alocației de hrană în spitale având în vedere evoluția prețurilor la mărfurile alimentare din 2008 până în 2016. Din 2008 nu s-a mai făcut această modificare. (…) A fost făcută o consultare cu medici specialiști nutriționiști de la Institutul de Boli Metabolice și Nutriție, de la Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului și alte institute. A fost luat în considerare indicele prețurilor de consum în perioada mai 2008 și iunie 2016, o creștere cu 108%. Alimentația bolnavilor este foarte importantă și în tratament”, a afirmat Iolu. El a precizat că sumele vor varia între 10 lei pe zi, pentru bebeluși, și 19 lei pe zi.
Purtătorul de cuvânt a adăugat că, potrivit noii reglementări, astfel de alocări se vor face pentru prima dată și în cazul bolnavilor în regim de hemodializă.
Noi valori pentru alocațiile de hrană în spitale
Potrivit noilor reglementări, adulţii bolnavi de TBC şi HIV/SIDA vor primi hrană de 16 lei/zi, în timp ce copiii vor beneficia de hrană de 15 lei/zi. Alocaţia zilnică pentru adulţii bolnavi de hepatită şi neoplazici va fi de 15 lei, iar cea pentru copiii cu aceleaşi afecţiuni – 16,40 lei, în timp ce pentru adulţii diabetici va fi de 15 lei, iar pentru copiii diabetici – 17,50 lei. Bolnavii arşi vor mânca de 15 lei/zi, bolnavii psihici şi cei psihici cu internare obligatorie – 12 lei/zi, iar cei internaţi în staţionarele de zi – 7 lei/zi. Bolnavii în regim de hemodializă vor primi hrană de 9 lei, chiar dacă nu sunt internaţi, lăuzele vor primi hrană zilnică de 15 lei, bolnavii din leprozerii – de 11 lei, iar alţi bolnavi adulţi – de 10 lei. Totodată, pentru nou-născuţii prematuri care sunt alimentaţi artificial alocaţia zilnică de hrană va creşte la 10 lei, iar pentru cei care sunt alimentaţi natural – 5 lei. Copiii între 0-3 ani vor primi hrană de 10 lei/zi, iar cei între 3-16 ani, de 12 lei/zi.
Nici însoţitorii bolnavilor internaţi nu au fost omişi, aceştia urmând să beneficieze de hrană zilnică în valoare de şapte lei. Nu în ultimul rând, bolnavii străini internaţi la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie vor primi hrană în limita a 19,40 lei pe zi.
Sumele necesare acestor majorări vor fi suportate din bugetele proprii ale spitalelor.
M.S.