S-a întocmit prima listă de disponibilizaţi de la CE Turceni! – Manţog rămâne fără 45 de subordonaţi

354

deschiseDacă unii gorjeni încă nu s-au dezmeticit după sărbătorile de iarnă nu acelaşi lucru se poate spune despre oficialii din conducerea Complexului Energetic (CE) Turceni.

Şi asta deoarece reprezentanţii unităţii, mai precis directorul general Octavian Graure, şi directorul Departamentului de Resurse Umane, Corneliu Gârjoabă, au aprobat deja, destul de rapid, prima listă de disponibilizări a producătorului de electricitate. Lista priveşte reducerea rapidă din organigrama unităţii a 484 de posturi, 45 de salariaţi urmând să fie disponibilizaţi şi de la Departamentul Economic condus de pedelistul, Ionel Manţog. Lista semnată de cei doi a fost trimisă în aceste zile sindicatelor.

reduceriDacă la sfârşitul anului 2010 cotidianul Gorjeanul vă arăta, în document, intenţia conducerii CE Turceni de a concedia 1000 de salariaţi în perioada 2011-2012, acum vă mai punem la dispoziţie încă un document de maximă importanţă. Este vorba despre situaţia privind primele posturi ce urmează a fi reduse de la CE Turceni în perioada următoare. Vorbim mai precis despre 484 de posturi, aprobate deja de conducerea unităţii energetice, situaţie care urma să primească şi acordul sindicatelor. Documentul cuprinde situaţia defalcată a posturilor ce urmează să dispară din organigrama CE Turceni, pe departamente. Documente similare au fost întocmite şi la nivelul Complexului Energetic Rovinari şi SNLO, iar începând de astăzi vor fi negociate la vedere.

Jurişti, pe lista neagră

De această dată pe lista “neagră” a disponibilizărilor se află şi 6 jurişti din cadrul CE Turceni. Ion Răuţ, fostul director de Resurse Umane din cadrul CE Turceni, susţine însă că reducerile de la Departamentul Juridic nu sunt însă simţitoare pentru juriştii complexului, unitatea având în plată 21 de astfel de salariaţi dar şi contracte cu diverse fasimilfirme de avocatură care preiau contractele şi litigiile grele ale unităţii.

În listă apar reduse şi 7 posturi de la Resurse Umane, 3 de la Biroul Audit, 4 de la Serviciul de Protecţie a Mediului şi 3 de la Corpul Unic de Control. De la Departamentul Investiţii condus de fostul director general al CE Turceni, Dumitru Cristea vor dispărea, de asemenea, 7 posturi iar de la Direcţia Economică condusă de Ionel Manţog vor fi desfiinţate 45 de posturi.

Direcţia Energie, fără 128 de salariaţi

Dacă de la Departamentul Strategii Dezvoltare vor dispărea 13 posturi, de la Departamentul de Sisteme Informatice, Salarizare, 15 posturi, de la Departamentul Financiar Contabilitate 2 posturi iar de la Departamentul Comercial alte 15 posturi, situaţia este mult mai gravă pentru Direcţia Energie a CE Turceni. De aici vor fi desfiinţate 128 de posturi, cele mai multe, adică 50, urmând să dispară de la Departamentul Reparaţii a acestei direcţii. Majoritatea viitorilor disponibilizaţi ai acestei direcţii sunt muncitori, doar 15 fiind personal TESA.

Direcţia Minieră, cu 229 de salariaţi mai puţin

Nici Direcţia Minieră a CE Turceni nu scapă de disponibilizări. De la sediul direcţiei vor dispărea astfel 26 de posturi, de la Cariera Jilţ Sud alte 96 iar de la Cariera Jilţ Nord 88 de posturi. La Tehomir reducerile vor fi de 21 de salariaţi.

Mitrescu: “Duminică ne întâlnim cu reprezentanţii Ministerului Economiei”

Liderul Sindicatului Energia de la Rovinari, Constantin Mitrescu, a anunţat ieri că, deocamdată, săptămâna aceasta, negocierile cu administraţia se fac încă în teritoriu, duminică urmând ca negocierile să se mute la Bucureşti. Mitrescu susţine astfel că la sfârşitul săptămânii, negocierile se vor oficia la Ministerul Economiei, sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie putând renunţa la grevă dacă planul social anunţat de Marin Condescu, la sfârşitul lui 2010, ar fi acceptat de guvernanţi.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.