S-a închis și dosarul primarului din Peștișani!

1704

Sentință definitivă a Curții de Apel Craiova în dosarul în care în ultimii patru ani a fost inculpat primarul din Peștișani, Cosmin Pigui, precum și șoferul pe care acesta îl are în subordinea sa, Augustin Costinel Vintilescu. Cei doi au scăpat de orice stres și durere de cap pentru că sentința finală le este favorabilă după ce și Judecătoria Târgu-Jiu pronunțase anterior o sentință asemănătoare. Doar procurorii au sperat că mai au probe la dosar prin care să dovedească acuzațiile de fals intelectual, după ce, în martie 2018, primarul a ieșit în decor, noaptea, cu mașina, pe un drum din localitate, el declarând că verifica starea carosabilului, la acel moment ningând. Edilul a scăpat teafăr, dar mașina a avut nevoie de reparații. Deși nu era obligat, nefiind victime, a doua zi Pigui l-a trimis pe șoferul său la Poliție să declare că el era la volan și să obțină autorizație de reparație pentru Duster. În realitate, tot satul știa cum stăteau lucrurile și așa s-a ajuns la un dosar penal în care primarul și șoferul au devenit inculpați, într-o primă fază a procesului alegându-se chiar cu o condamnare cu suspendare, anulată ulterior de instanța superioară. Argumentul forte în baza căruia judecătorii au dispus achitarea inculpaților a fost paragraful de lege conform căruia este exceptat de la declararea unui eveniment rutier fără victime conducătorul auto care are o asigurare facultativă de avarii auto, iar din accident a rezultat numai avarierea propriului vehicul. Instanța a constatat că Dusterul avariat și asigurat CASCO nu este nici al primarului care l-a condus și nici al șoferului acestuia care a mers după hârtii la Poliție, ci este proprietatea Unității Administrativ Teritoriale Peștișani. Curtea de Apel Craiova consideră că aici s-a interpretat greșit legea, pățania lui Pigui putând fi un exemplu de acum încolo și pentru alți primari care au și ei Dustere ca mașină de serviciu și cu care pot fi implicați în diverse evenimente rutiere soldate cu pagube materiale.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Așa s-a întâmplat recent la B-JIU,SADU(să zicem asemănător)cînd în urma unui control al Curții de conturi s-au imputat 200 litri de benzină șoferului primarului.De mască spunem noi cînd toată lumea știe că de 16 ani primarul-navetist Bobaru face cel puțin două drumuri dus-întors primărie Curtișoara(25 km un drum) cu mașina primăriei consumând mii de litri de combustibil!!Întrebare mai ales pt.organele abilitate ale statului:cine plătește și până cînd?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here