Cea mai mare expoziție pe care România a reușit să o organizeze cu opere ale marelui Constantin Brâncuși, inclusiv documente personale, filmări și fotografii făcute de artist, a fost deschisă publicului larg de la sfârșitul săptămânii trecute la Timișoara – capitală culturală europeană în 2023. Mii de bilete s-au vândut deja, iar cei care au trecut deja pragul expoziției s-au declarat extrem de încântați de ceea ce au putut vedea în Muzeul de Artă. Prețul unui bilet nu trece de 100 de lei, iar pentru studenți și pensionari se oferă reduceri, ușile expoziției fiind închise lunea și marțea. În prima zi de miercuri a fiecărei luni, până în ianuarie 2024, accesul va fi liber, organizatorii dorind ca un număr cât mai mare de români să poată să îl descopere pe Brâncuși în țara lui. Printre primii vizitatori s-a numărat sâmbătă și premierul Marcel Ciolacu, dar și miniștrii agriculturii și cel al culturii. „Din punctul meu de vedere, ca ministru al culturii, expoziția Brâncuși are o triplă valență. În primul rând această expoziție a adus la un loc energii excepționale. Și încep felicitand-o pe doamna Doina Lemny, curatoarea acestei expoziții, fundația Art Encounters, Muzeul Național de Artă, Consiliul Județean, care este finanțator principal al acestei expoziții, companii private, energii care pentru comunitate arată că se pot uni, dacă există o motivație relevantă, și expoziția Brâncuși este exponentul unei simbolistici aparte pentru noi ca nație. A doua valență pe care eu pot să o remarc în această expoziție este și că devine un exemplu de bună practică pentru că în această expoziție avem opere din colecții private, de la muzee de anvergură internaționale și faptul că Muzeul Național de Artă a putut să găzduiască această expoziție înseamnă că este credibil, că este o instituție respectată și că intră în galeria instituțiilor culturale care pot să colaboreze pentru proiecte de anvergură. A treia valență a acestei expoziții ține de economia locală pentru că această expoziție atrage foarte mulți vizitatori, turiști din țară și din străinătate, și toți contribuie la dezvoltarea comunității timișorene și pun umărul la cea mai solidă sursă de dezvoltare și creștere economică, și anume aceea prin cultură. Îi îndemn pe toți românii și pe cei care vizitează România, să vină să vadă această expoziție și să se bucure de marele nostru artist”, a transmis ministrul culturii Raluca Turcan.
Gelu Ionescu