Centrul de vaccinare din Parcul Central din municipiul Târgu Jiu s-a deschis în această dimineață pentru toți cei care doresc să se imunizeze fără programare. „Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, spune un vechi proverb românesc. La ora 9.00, la deschiderea Centrului de vaccinare din Parcul Central din municipiul Târgu Jiu, mai multe persoane dornice să se vaccineze se aşezaseră la rând. Sunt semne bune că gorjenii vor să se imunizeze în număr mare, pentru ca viaţa noastră revină la normal. Profită de vremea frumoasă, vino la o plimbare pe aleile din Parcul Central şi vaccinează-te! Nu ai nevoie de programare! Mă bucur că gorjenii își doresc să facă încă un pas către normalitate. Este nevoie de implicarea tuturor pentru a învinge pandemia. Indiferenţa şi lamentările pentru lipsa de acţiune nu îşi au rostul şi locul în aceste timpuri. Campania de vaccinare se desfăşoară până la ora 20.00. Dacă nu ai avut timp astăzi, poţi să vii şi mâine în acelaşi loc, unde spiritul brâncuşian este la el acasă. Împreună suntem mai puternici!”, a transmis prefectul Corneliu Răducan, printr-o postare pe Facebook.