S-a dat startul trainingurilor în cadrul proiectului NEETs in Entrepreneurship

1184

La începutul acestei luni, Junior Achievement (JA) România a lansat hub-ul antreprenorial și a dat startul primei sesiuni din seria cursurilor de formare pentru inserția tinerilor pe piața muncii. Activitățile din cadrul acestei sesiuni reprezintă o adaptare a metodei de lucru norvegiene FROG, dezvoltată de organizația Lyk-z & døtre cu scopul de a le crea tinerilor o mai bună cunoaștere a propriilor aspirații, resurse, competențe și valori, și, astfel de a pune bazele formării viitorilor profesioniști și antreprenori.
În completarea acestui curs, proiectul prevede activități de tip job shadow, traininguri, consultanță și oportunități de finanțare pentru deschiderea unei afaceri, adresate tinerilor de până la 29 de ani, care nu sunt înscriși într-o formă de educație sau pregătire profesională și nici nu muncesc (tineri NEETs). Până în 2021, prin intermediul proiectului, vor fi instruiți 400 de astfel de tineri și 1.000 de liceeni din învățământul vocațional și tehnic din România. Proiectul NEETs in Entrepreneurship este finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment și este implementat de organizațiile Junior Achievement din 6 țări. Până la finalul proiectului, 1.600 de tineri NEET din Bulgaria, Italia, România și Spania vor beneficia de activități de formare pentru dezvoltarea abilităților de angajare și pentru a își deschide propria afacere.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here