S-a dat startul înscrierilor la Olimpiada ”Tinerii dezbat”

352
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ministerul Educației a dat startul înscrierilor la cea de-a VIII-a ediție a competiției naționale de dezbateri academice ”Tinerii dezbat”, ce de anul acesta se desfășoară sub un nou format, cel de olimpiadă. Unitățile de învățământ din Gorj au termen să se înscrie în competiție până pe 3 martie.

Publicul-țintă al olimpiadei este format din elevii de liceu, fiecare unitate de învățământ având dreptul să înscrie echipe compuse din trei elevi la două secțiuni: începători și avansați. La secţiunea „începători” liceele pot participa doar cu echipe compuse din elevi care, până la data înscrierii în concurs, nu au mai participat la nicio competiţie de profil. Secţiunea „avansaţi” este deschisă celor cu experienţă competiţională anterioară, însă liceele se pot înscrie doar dacă au echipe și la prima secțiune. Conform regulamentului, înscrierea în competiție a unei echipe se face de către profesorul coordonator prin trimiterea Formularului-tip de înscriere, completat, semnat și ștampilat de directorul unității de învățământ, la inspectoratul școlar, până la data de 3 martie 2017. Poate fi profesor coordonator orice cadru didactic care îndeplinește, cumulat, următoarele condiții: realizează pregătirea elevilor pentru această olimpiadă, a participat la măcar una din edițiile anterioare ale acestei competiții și/sau, până la data organizării etapei județene și face dovada participării în sală la un curs/seminar de formare în domeniul dezbaterilor organizat în ultimii trei ani. Echipele înscrise în competiție la secțiunea ”Începători” și la secțiunea ”Avansați” de la aceeași unitate de învățământ trebuie să aibă profesori coordonatori diferiți. La etapa județeană, o unitate de învățământ poate fi reprezentată de maximum două echipe, una la secțiune ”Începători” și cealaltă la secțiunea ”Avansați”. Unitățile de învățământ care au mai multe echipe vor organiza etapa pe școală a olimpiadei. Până la data de 7 martie 2017, inspectorul școlar pentru proiecte educaționale centralizează datele și transmite Ministerului Educației Naționale, pe adresa tinerii.dezbat@edu.gov.ro sau marina.stoian@edu.gov.ro, situația înscrierilor la cele două secțiuni ale competiției. La aceeași dată, MEN va comunica inspectoratelor școlare temele de dezbateri (moțiunile) pentru ediția din acest an.

Etapa județeană – în mai, cea națională – în iulie
Potrivit calendarului olimpiadei, în perioada 10 – 31 martie vor fi organizate seminarii de formare a profesorilor coordonatori care nu au participat la activități de formare în cadrul concursului ”Tinerii dezbat” (2010 – 2016). Etapa județeană se va desfășura în luna mai 2017. În funcție de resursele umane și materialele implicate, Comisia de organizare și desfășurare a etapei județene decide asupra organizării acestei etape într-un singur centru sau în mai multe, într-o singură zi sau în mai multe. Programul de desfășurare a etapei județene va fi transmis Ministerului Educației Naționale până la data de 5 mai 2017, urmând ca rezultatele obținute la etapa județeană să fie transmise, de asemenea, MEN, până la data de 5 iunie 2017. Etapa națională a competiției se va desfășura în perioada 10 – 15 iulie 2017, la Piatra Neamț. Aceasta va fi organizată sub forma unei tabere naționale de dezbateri cu durata de o săptămână, timp în care se vor desfășura toate meciurile pentru cele două secțiuni ale concursului, organizatorii considerând că programul unei astfel de tabere ar putea interesa, deopotrivă, elevii și profesorii care au experiență în dezbateri, dar și pe cei aflați la început de drum. Anul trecut, la etapa regională a concursului au participat elevi de la cinci unități de învățământ din Gorj: Colegiul Tehnic Motru, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, Colegiul Naţional „Spiru Haret” Târgu-Jiu, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu și Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu. La etapa națională s-a calificat doar echipajul Colegiului Național ”Spiru Haret”.

Despre ”Tinerii dezbat”
Concursul ”Tinerii dezbat” a debutat în 2010, ca un parteneriat public-privat de succes în promovarea dezbaterilor academice în mediul școlar, într-un format acreditat la nivel internațional. Concursul s-a bucurat de succes în rândul elevilor și al profesorilor încă de la început, crescând în fiecare an ca dimensiune și număr de participanți. Schimbările substanțiale și lecțiile învățate de-a lungul anilor au dus la transformarea competiției, de la concurs național la olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică. Decizia de schimbare a statutului acestuia vizează cultivarea unei atitudini critice, logice și raționale în rândul unui număr cât mai mare de tineri, precum și conştientizarea valorilor cetăţeniei active şi democratice, prin înţelegerea realităţilor sociale, susținerea dialogului interetnic și a nondiscriminării, dezbaterea argumentată şi exersarea atitudinii tolerante şi deschise faţă de diferenţele sociale, etnice, economice, de sănătate, de gen etc., care pot constitui bariere în comunicare. De asemenea, se urmărește dezvoltarea capacităţii de documentare, de argumentare şi de utilizare a dovezilor în elaborarea unui discurs argumentativ, a gândirii critice şi raţionale, a fair-play-ului în rundele de dezbateri, în comunicarea şcolară şi în societate. Un obiectiv important îl reprezintă și cunoaşterea valorilor democratice, exersarea de către elevi a practicilor democratice de bază în vederea asumării rolului şi statutului de cetăţean activ. Nu în ultimul rând, prin organizarea acestei olimpiade, se pune accent pe dezvoltarea capacităţii de a face deosebirea, în raport cu un anumit context, între „practici democratice” şi „practici nedemocratice”, identificând exemplele de bună practică din diverse domenii. Regulamentul Olimpiadei Naționale de argumentare, dezbatere și gândire critică ”Tinerii dezbat” este disponibil pe site-ul MEN, la adresa https://edu.ro/olimpiade-si-concursuri. Tot aici se află și Setul al II-lea din Ghidul profesorului pentru disciplina opțională „Dezbatere, oratorie și retorică” – materialul resursă util pentru pregătirea echipelor înscrise în competiție.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here