S-a dat startul activităților de vacanță la biblioteca din Țicleni

242

La începutul acestei săptămâni, Biblioteca Publică Orășenească ”Nicolae Diaconu” din Țicleni a dat startul activităților din cadrul clubului de vacanță ”Bibliocampionii se distrează”.

Zeci de copii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani din Țicleni vor participa în săptămânile următoare la diverse activități menite să-i distreze și să-i ajute să dobândească noi cunoștințe, toate organizate în cadrul clubului de vacanță ”Bibliocampionii se distrează”, organizat de Biblioteca Publică Orășenească ”Nicolae Diaconu” din Țicleni.

ticleni (2) ”Până în prezent, avem înscriși 30 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, dar cei interesați se pot înscrie în continuare. Am dat startul activităților luni, când i-am invitat pe copii să reproducă, cu ajutorul jocurilor puzzle 3D, diferite capodopere arhitecturale (Catedrala Notre Dame, Empire State Building, etc.), iar ieri am avut cinema la bibliotecă”, a precizat Adriana Vîrdarie, bibliotecar la Biblioteca ”Nicolae Diaconu” din Țicleni.

ticleni (1)Activitățile din cadrul clubului de vacanță se desfășoară, zilnic, în intervalul orar 11.00 – 13.00. Printre activitățile la care vor fi invitați să ia parte cei mici se numără: ”Bunele maniere pentru cei mici”, ”Inițiere în șah”, ”Culoare și creativitate – pictură”, ”Cinema….la bibliotecă”, ”Lectură și curiozități”, ”Quilling”, ”Artă decorativă – origami”, ”Geografie recreativă” și ” Știm să mâncăm sănătos?”. De asemenea, tot în cadrul clubului de vacanță, sunt programate să se desfășoare și mai multe concursuri: ”Primar pentru o zi”, ”Micul pictor”, ”Cercetașul curajos”, ”Naturistul priceput”, ”Cel mai bun actor” și ”Cel mai bun jurnalist”.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here