Miercuri, 1 iunie, a avut loc runda a patra din play-off-ul fotbalului județean. Echipele angrenate în competiție au oferit meciuri antrenante spectatorilor care au decis să facă un drum până la stadion. În ambele partide s-au înscris câte șase goluri. Jiul Rovinari și-a luat o mică revanșă în fața campioanei CSO Turceni, după ce oaspeții a reușit să îi ,,fure” Cupa României, duminică. La Bustuchin, petroliștii nu au avut milă de Internațional, gazdele marcând de cinci ori pentru a-și consolida locul pe podium.
Liga 4 (Play-Off), Etapa 4
CS Jiul Rovinari 2016 4 – 2 CSO Turceni
CS Petrolul Bustuchin 5 – 1 CS Internațional Bălești
Cătălin Pasăre