S-a constituit “Asociaţia Autorilor de Carte Documentară şi Ştiinţifică”

156

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc în Amfiteatrul „Teofil Pop” al Facultăţii de Drept din Târgu-Jiu şedinţa de constituire a „Asociaţiei Autorilor de Carte Documentară şi Ştiinţifică” din Gorj. În sală au fost prezenţi peste patruzeci de autori de carte documentară.

Scopul „Asociaţiei Autorilor de Carte Documentară şi Ştiinţifică” este, pentru început, unul informal, realizat prin nominalizarea tuturor autorilor de carte documentară şi inventarierea titlurilor publicate de ei. Se va face şi o grupare tematică a cărţilor (istorie, geografie, economie, etnografie, folclor, literatură, artă, personalităţi locale, viaţă politică, monografii locale, albume şi aşa mai departe). Materialele sintetizate vor putea fi accesate pe internet.

S-a stabilit colectivul de conducere al Asociaţiei

După discuţiile şi propunerile pentru îmbunătăţirea Statutului şi completarea Programului de măsuri, a urmat alegerea Colectivului de Conducere al Asociaţiei. Acesta are următoarea componenţă: Alexandru Doru Şerban – preşedinte, Emil Huidu, Titu Pânişoară – vicepreşedinţi, Sabin Cornoiu, Andrei Popete – secretari, Gheorghe Gorun, Petre Rădulea, Ion Mocioi – consultanţi ştiinţifici.

Lansare de carte

În partea a doua a activităţii s-a lansat cartea „Alexandru Doru Şerban – Viaţă şi destin Cultural”, scrisă de ec. dr. Victor Troacă. Este un volum dedicat lui Alexandru Doru Şerban, cel mai prolific autor de carte din Gorj, cu 44 de apariţii editoriale, multe dintre ele premiate şi intrate în bibliografia unor lucrări naţionale şi locale.

La reuniunea găzduită de Amfiteatrul „Teofil Pop” a fost o atmosferă intelectuală elevată, iar concluzia unanimă exprimată a fost că „Asociaţiei Autorilor de Carte Documentară şi Ştiinţifică” constituită va avea un rol important în cunoaşterea şi promovarea informaţiei despre Gorj şi gorjeni.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here