Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 1,72 milioane de euro, s-a câștigat la extragerea de duminică, a anunțat Loteria Română.
Biletul norocos a fost jucat în Bucureşti şi a costat 18,50 lei. La tragerea Loto 6/49 de duminică, 7 februarie 2021, s-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de 8.420.611,68 lei (peste 1,72 milioane de euro).
Biletul norocos a fost jucat în Bucureşti, Sector 3, şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc.
Acesta este primul câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49.