S-a autorizat cel de-al 14-lea centru de permanenţă din Gorj

611

centre permanentaLa cele 13 centre de permanenţă care funcţionează, la ora actuală, în judeţul nostru, se va adăuga în curând încă unul. Cel de-al 14-lea centru de permanenţă va fi în municipiul Târgu-Jiu, acesta primind deja autorizaţia necesară în vederea funcţionării. Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, înfiinţarea cât mai multor astfel de centre este o politică bine pusă la punct a Ministerului Sănătăţii.

În centrele de permanenţă asistenţa medicală este asigurată de către medicii de familie începând cu prima zi a săptămânii şi până vineri, între orele 15:00-08:00. Şi în zilele de sâmbătă şi duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, serviciul de permanenţă se efectuează în intervalul 08:00-08:00, a doua zi. La nivelul judeţului nostru funcţionează 13 centre de permanenţă, în localităţi precum: Cătune, Samarineşti, Mătăsari, Peştişani, Târgu-Jiu, Prigoria, Turburea, Logreşti, Tismana, Bâlteni, Crasna, Bumbeşti-Jiu. Surse din CJAS confirmă faptul că un alt centru de permanenţă a primit autorizaţia de funcţionare şi îşi va începe activitatea în curând; acesta este în municipiul Târgu-Jiu.

Boeriu: „Este o politică de înfiinţare a centrelor”

Fără îndoială, judeţul nostru este fruntaş la capitolul centre de permanenţă. Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, spune că din discuţiile sale cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, înfiinţarea acestor centre are drept scop decongestionarea unităţilor de primiri urgenţe şi asigurarea serviciilor medicale în zonele greu accesibile. „Este bine că avem 14 centre de permanenţă. Eu am discutat cu cei de la minister şi mi s-a spus că este o politică de înfiinţare a centrelor de permanenţă pentru decongestionarea activităţii de la UPU şi pentru asigurarea serviciilor medicale în mod unitar tuturor cetăţenilor, inclusiv a persoanelor defavorizate”, explică Marius Boeriu, directorul DSP Gorj. Cât priveşte eficienţa centrelor de permanenţă, Boeriu consideră că, deşi poate acum nu se observă, în viitor ele îşi vor dovedi utilitatea. „Sunt foarte bune centrele de permanenţă. Este benefică existenţa lor şi în viitor se va vedea eficienţa pe care o au”, mărturiseşte Marius Boeriu, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Autorităţile, implicate în sprijinirea centrelor de permanenţă

Funcţionarea centrelor de permanenţă are nevoie şi de susţinerea autorităţilor din localităţile unde funcţionează, acestea fiind obligate să se implice în finanţarea centrelor. Potrivit normelor în vigoare, autorităţile locale au obligaţia de a asigura personalul auxiliar, respectiv: îngrijitoare, paznic, registrator medical, după caz, dacă pun la dispoziţie spaţiul, şi paza pentru cabinetele care participă la un centru de permanenţă, indiferent de forma de organizare a centrului de permanenţă. Tot autorităţile locale trebuie să asigure dotarea minimală necesară funcţionării centrelor de permanenţă, dacă pun la dispoziţie spaţiul pentru centrul de permanenţă. Ele au obligaţia să asigure şi utilităţile necesare funcţionării centrelor de permanenţă şi plata acestora, dacă pun la dispoziţie spaţiul pentru centrul de permanenţă.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here