
Femeia s-a urcat într-un bloc cu zece etaje, din zona 9 Mai, şi s-a aruncat în gol. Cei care au anunţat autorităţile sunt locuitorii blocului cu pricina, care au asistat, îngroziţi, la toată scena.
Florica Bucşaru avea 52 de ani şi locuia într-un bloc învecinat celui din care s-a aruncat. Nimeni nu ştie din ce cauză femeia a făcut acest gest. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Daniel Tică, sinucigaşa nu a lăsat niciun bilet şi nici nu a anunţat pe nimeni despre intenţia sa, cu toate că femeia are familie şi rude. „Se pare că avea ceva probleme psihice, ştim doar că se afla sub tratament. Nu a lăsat niciun semn”, a declarat Tică. Martorii, adică cetăţenii care locuiesc în acea zonă, au povestit cum au văzut femeia aruncându-se în gol şi izbindu-se de caldarâm. Corpul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. Cercetările vor continua pentru stabilirea motivului acestui gest.
Dorina CIOPLEA