S-a aprobat regulamentul de vânzare a locuinţelor ANL

254

În cadrul şedinţei Consiliului Local Târgu-Jiu din data de 24 februarie s-a aprobat regulamentul de vânzare a locuinţelor tip ANL. Edilul Florin Cârciumaru a menţionat că preţurile vor fi stabilite în perioada imediat următoare. De asemenea, primarul a mai spus că deja există cereri depuse de la cei care au primit o locuinţă ANL şi care acum doresc să devină proprietari.

Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu a aprobat Regulamentul de vânzare a locuinţelor ANL şi modelul cadru al Contractului de vânzare-cumpărare pentru aceste locuinţe în conformitate cu legislaţia în vigoare la acea dată.  „Intrăm în linie dreaptă şi, în cel mai scurt timp, cei care doresc să îşi cumpere locuinţele tip ANL vor avea această posibilitate. Urmează să fie stabilit preţul pentru fiecare bloc şi fiecare unitate locuibilă, pentru că vor exista diferenţe. Noi trebuie să urgentăm această vânzare pentru că în funcţie de banii pe care îi va încasa Compania Naţională de Investiţii vom putea demara alte proiecte pentru a se construi tot în Narciselor alte locuinţe tip ANL”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu.

Târgujienii, dornici să îşi cumpere ANL-uri
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, deja există cereri depuse de la cetăţenii care doresc să îşi achiziţioneze o locuinţă din blocurile tip ANL. „Sunt depuse cereri la societatea Edilitara şi sunt sigur că vor fi şi mai multe cereri după ce s-a aprobat în Consiliul Local regulamentul pentru vânzarea locuinţelor”, confirmă edilul Florin Cârciumaru. Vânzarea de locuinţe ANL va facilita demararea proiectelor de construire a noilor locuinţe pentru tineri, acestea urmând a fi realizate tot în cartierul Narciselor.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here