Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a scos la licitație la Bursa Română de Mărfuri un număr de 74 de secții CFR neinteroperabile, de pe raza a șapte regionale. Lungimea totală a acestor secții este de 2.009,754 km.
Pe listă se află atât secții care sunt închiriate de ani buni (unele chiar de decenii) către gestionari privați de infrastructură, cât și secții operate de CFR Călători ori altele pe care nu se mai circulă de mult timp.
Două dintre rutele care sunt incluse în această licitație sunt din județul Gorj. Este vorba despre Cărbunești-Albeni, care figurează cu un preț minim al chiriei anuale de 12.251 lei fără TVA. Această rută are o lungime de 9,3 kilometri. De asemenea, cea de-a doua rută feroviară din Gorj listată este Amaradia-Bârsești, cu o lungime de 8,3 kilometri și care beneficiază în prezent de șapte angajați care o deservesc. Pentru această rută, prețul de pornire minim este de 38.230 lei fără TVA.
”Concret, prin procedura de la Bursa Română de Mărfuri, administratorul infrastructurii feroviare din România oferă preluarea prin închiriere a secţiilor de circulatie neinteroperabile, individual sau grupate, în scopul realizării activităţilor de gestionare a infrastructurii feroviare neinteroperabile şi asigurării serviciilor de transport feroviar public de călători şi/sau de marfă. Durata contractului de închiriere este de patru ani. Se pot depune oferte pentru una sau mai multe grupe de secţii de circulaţie. Documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei se poate ridica de la sediul Bursei Române de Mărfuri, contra sumei de 300 de lei, la care se adaugă TVA. Data limită de depunere a ofertelor şi a documentelor însotitoare este 25 aprilie 2025, ora 10.00. Data previzionată pentru începerea licitaţiei electronice va fi comunicată ulterior tuturor ofertanţilor calificaţi în această fază, prin intermediul unei invitaţii”, scrie clubferoviar.ro.
Izabella Molnar
la gorj o sa fie exploatata mina de grafit ??? astept un raspuns care stie ,multumesc frumos
Închisoare pe viata pentru ca a premeditata venind cu 2ua cuțite. Ca atare judecători au fost mai indulgenți, nu știu de ce procurorul nu a cerut sentința pe viata. Dar asta e justiția română.