Ruşeţ vrea să se retragă total din viaţa politică

430

Preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ, intenţionează să renunţe la cariera sa politică din ultimii ani pentru a intra în avocatură. Ruşeţ a anunţat deja oficial că ia în calcul o demisie din funcţia de preşedinte al organizaţiei PDL Gorj, urmare a eşecului obţinut de candidaţii ARD la parlamentarele de duminică. ARD a reuşit să obţină un singur mandat de deputat, pe Colegiul 1, trimiţându-l prin redistribuire pe finanţistul Ion Cupă în Parlament.

Ion Ruşeţ nu mai vrea politică. Cel puţin asta a declarat fostul senator în ultimele două zile, după ce a pierdut competiţia pentru al doilea mandat de parlamentar. Ruşeţ a anunţat că ia în calcul o demisie din funcţie şi chiar plecarea din viaţa politică. Va lua model ceea ce va face Vasile Blaga, preşedintele PDL, susţinătorul său. “Dacă se va depune mandatul de către preşedintele partidului, şi eu din funcţia de membru al Biroului Permanent Naţional îmi voi depune mandatul. Astea sunt momentele politice şi n-avem ce face, trebuie să fim pregătiţi atunci când intrăm într-o competiţie electorală, trebuie să fim pregătiţi şi pentru decizii post-alegeri, decizii care n-au nimic cu votul popular. Nu este îndreptăţit nimeni să ceară demisia celor care s-au implicat. Vreau să spun, cei şapte colegi ai mei care s-au implicat în această bătălie electorală extrem de grea şi au dus-o cu greutăţile inerente unei bătălii electorale, pierderi financiare, efort uman, nimeni din partid nu este îndreptăţit să ceară demisia celor care s-au manifestat în această campanie electorală. PDL va avea viaţă şi după ziua de 9 decembrie, opţiunea demisiei rămâne valabilă şi pentru mine şi pentru alţi colegi de-ai mei, ea este o acţiune de onoare, dar eu am venit şi plec cu Vasile Blaga”, a declarat Ion Ruşeţ. Fostul senator pare că nu mai este atras nici de munca sindicală, acesta fiind anterior intrării în Parlament şeful Sindicatului Mine-Energie Jilţ Turceni de la Mătăsari, el fiind tentat acum de o carieră în avocatură.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here