Ion Ruşeţ, fostul preşedinte executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, ar putea ocupa, anul viitor, o funcţie într-o structură a statului, dar la Bucureşti. Surse sindicale susţin astfel că Ruşeţ ar fi făcut, în ultimele zile, mai multe drumuri în capitală, acestea fiind mai numeroase chiar decât cele făcute, de fostul senator, spre Rovinari.
Consilier juridic în cadrul Complexului Energetic Oltenia, Ion Ruşeţ ar putea renunţa la această funcţie pentru una mai înaltă la Bucureşti. Nu degeaba, Ruşeţ a preferat să se rupă, cu uşurinţă, de o funcţie la vârful SMEO din care nimeni nu-l dădea jos. Surse sindicale susţin că Ruşeţ a făcut mai multe drumuri de Bucureşti, după ce în capitală i s-ar fi oferit o funcţie la stat. Unii spun că şi la privat, Ruşeţ ar fi la fel de ofertat, dar că acesta ar tinde spre serviciul la o structură a statului. “A făcut mai multe drumuri spre Bucureşti decât spre Rovinari”, spun sindicalişti SMEO care ştiu că fostul senator a rămas totuşi membru al acestui sindicat. De altfel, Ruşeţ nu a negat că ar duce lipsă de oferte, el putând chiar să participe, spun unii sindicalişti, la negocierile pentru contractul colectiv din CEO, de anul viitor, din partea administraţiei.
A.Stoica
Cum dreaq de gasesc unii atat de usor servicii bune si banoase ? Explicatia cred ca consta in apartenenta lui Ruset la anumite servicii secrete .Se aude ca Ruset are grad mare.Ca si Dian Popescu !