Rugăciune către Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul – ,,Roagă-te pentru noi Lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, ca să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate”!

1420

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este prăzuit în calendarul ortodox, în fiecare an, la 20 iulie, deci şi astăzi, în anul 2021, după Hristos, mai ales că 127.370 români îi poartă numele, iar, dintre aceștia, 111.685 sunt bărbați și 15.685 sunt femei. La ceas de sărbătoare, chiar dacă nu poartă numele Slăvitului Proroc, dar mai ales aceia care îi poartă numele, se roagă patronului lor spiritual Ilie să le vină în ajutor, să le împlinească dorințele, să-i ajute să fie sănătoși și să-i salveze la ceas de cumpănă. Pentru că şi eu port numele Sfântului şi pentru că sunt născut în această zi de sărbătoare, vă chem să rostim împreună Rugăciunea făcătoare de minuni care împlinește cele mai mari dorințe ale noastre şi pe care e bine să o rostim astfel:
,,Te cinstim pe tine, Prorocule al lui Dumnezeu, Ilie, căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului Atotțiitorului, neputând răbda să vezi închinarea la idoli și nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai înfruntat pe regele Ahab, călcătorul de lege și pentru pedepsirea acestora prin rugăciune ai cerut de la Dumnezeu foamete de trei ani pe pământul lui Israel, spre a-l îndepărta de idolii netrebnici, pentru ca să se lase de fărădelegi și de nedreptăți, să se întoarcă spre unul adevăratul Dumnezeu și spre împlinirea sfintelor Sale porunci. Milostiv fii față de noi nemernicii și nevrednicii, roagă pe Atotbunul Dumnezeu să nu se mânie pe noi până în sfârșit, ca să ne piardă pentru fărădelegile noastre, ci să ne trimită pământului însetat ploaie îmbelșugată și curată și să ne dăruiască roadă bogată și bunaîntocmire a văzduhului; mijlocește mila Împăratului ceresc, dar nu pentru noi păcătoșii și nevrednicii, ci pentru aleșii robii Lui care nu și-au plecat genunchii în fața lui Baal al lumii acesteia, pentru blândetea și curăția copiilor, pentru dobitoacele cele necuvântătoare și pentru păsările cerului, care îndură din pricina fărădelegilor noastre și pier de foame, de arșiță și de sete. Dobândește pentru noi prin rugăciunile tale bineplăcute lui Dumnezeu: duhul pocăinței și al smereniei, duhul blândeții și al înfrânării, al iubirii, al răbdării, al temerii de Dumnezeu și al bunei cinstiri, ca astfel, întorcându-ne de la căile necinstei la calea cea dreaptă a faptelor bune, să umblăm în lumina poruncilor Domnului și să ajungem la bunurile făgăduite nouă, binecuvântând pe Cel fără de început Dumnezeu-Tatăl, pe iubitorul de oameni Unul-Născut Fiul Său și pe sfințitorul Duh Preasfânt! Ne rugăm ție, Sfânt Ilie, cel care ai fost ridicat la cer într-un car de foc, învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului în timpul Schimbării Lui la Față, acum sălășluind în lăcașurile Raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane și cu umilință alergăm către mijlocirea ta. Roagă-te pentru noi Lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, ca să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate, și cu Atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne îndepărtăm din calea păcatului, îndrumându-ne spre lucrul bun. Să mijlocești pentru noi Sfinte Ilie să fim sănătoși, noi, copiii și părinții noștri. Să ne ajuți să fim de folos aproapelui nostru când acesta este la ceas de boală, de cumpănă sufletească și sufocat de datorii. Ne rugăm ție, Prorocule Făcător de Minuni, să-i îndepărtezi din calea noastră și a familiei noastre, pe cei care nu țin seamă de rânduielile Sfintei Biserici și de poruncile Domnului. Amin”!
Preot Paroh, Ilie AMZUCU, Parohia Urdarii de Jos, Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here