Cartea „Ruga cicorii” a poetei Ana Ionele cuprinde patru cicluri în care autoarea surprinde momente importante ale vieţii.
1. De citit în pragul serii – sunt versuri alese cu grijă, sunt armonioase şi cu viziuni astrale, cu miresme de cafea, cu dorinţi ca un colţ de rai, iar din ludicul lor se strâng fărâme de cer şi se bea elixir din flori de cicoare:
„Din cupa cicorii să beau veşnicie
În palme să strâng fărâme de cer
Cu tălpile adânc înfipte în glie
Cruce să-mi fac, pios, efemer.” (Ruga cicorii)
Doamna Ana Ionele ne oferă ceea ce am putea numi o carte generoasă întrucât se adresează cu modestie cititorilor, dar şi cu graţie fenomenului pe care îl are în vedere, interferenţa dintre filozofie şi teologie, relaţia dintre cultură şi credinţă.
„De pază ne stau zeii, copacii-s goi acum
Secera lunii pune suflete verzi în scrum,
Pe trupurile ambre cresc arămii fantasme
O toamnă răzvrătită ne scrie-n suflet basme!” (Toamnă ambră)
Născută şi crescută la sat, acolo unde s-a născut veşnicia, cum spune marele poet şi filosof Lucian Blaga, poeta îşi iubeşte locurile natale cu frumuseţea lor ancestrală şi se întristează la gândul că satul se răreşte treptat, odată cu plecarea tinerilor şi rămân doar bătrânii trişti cu dorul în suflet al copiilor plecaţi în căutarea unui loc de muncă în străinătate.
„Ciopleşte satul chipuri şi suflete
Case şi porţi le numeri pe degete,
Dinspre Pogăr apus păleşte
Pe uliţa mea o poartă scânceşte.”
(Uliţa Cornetului)
Multe întrebări apasă conştiinţa poetei care încearcă să le dea un răspuns, dar lucrurile nu se opresc aici, ci doar credinţa în Dumnezeu le poate rezolva pe toate.
„M-am înrădăcinat în glia mea
De-o veşnicie şi ceva
Pe piciorul plaiului meu
Şi-a rezemat tâmpla Dumnezeu.”
(Un strop de apă vie)
Autoarea acestei frumoase cărţi priveşte creaţia în contextul veacului în care trăim şi face o analiză a existenţei umane, a existenţei satului românesc, privindu-l în mod transcendental, folosind un limbaj poetic bine cultivat, îmbrăţişând lumea ce păstrează în ea cultura veacurilor. Poesisul versurilor sale strânge în zale strict croite duioşii şi melancolii de toamnă.
„Înghit încet, cu poftă, licoarea dimineţii
Nu ştiu de-i gustul toamnei sau al vieţii,
Căci, clipa asta rafinată ca o doamnă
Miroase a rai proaspăt şi a toamnă.”
(Cafea cu gust de toamnă)
Setea de dragoste şi de frumos transpare în creaţia poetică a doamnei Ana Ionele, iar autenticul şi originalitatea versurilor sale îl încântă pe cititor.
„În palme iau apă, visând veşnicia
O risipesc, să-mi răcoresc poezia.”
(Miroase a răsărit)
2. Origini – sub acest titlu autoarea prezintă o proză scurtă cu aspecte din viaţa comunităţii, ne descrie unele meserii ancestrale aflate în prag de dispariţie, cum ar fi olăritul sau facerea varului, material util în construcţiile caselor la ţară. De asemenea ne descrie într-o manieră specifică poveşti din viaţa satului, vechi ocupaţii ale locuitorilor din comuna Şovarna, dar şi diferite lăcaşuri de cult din judeţele Mehedinţi şi Gorj (Mănăstirea Coşuştea-Crivelnic, istorie cu multe taine; Biserica din lemn de la Păpeşti – două veacuri de existenţă; Biserica din lemn de la Steic etc.)
3. Din sertarul cu amintiri – acest titlu aduce în faţa cititorilor interviuri de excepţie realizate cu artişti ai melosului folcloric precum Nina Predescu, Geta Doman, Cosmin Bîrlan, Cosmina Hîrşovescu, Ziana Filofteia Bârdeanu ş.a.
4. Poveste din lada de zestre – acest ultim titlu al cărţii ne prezintă originea lăzii de zestre, nelipsită din viaţa satului de odinioară. Ne prezintă, de fapt, autoarea, povestea sa din copilărie, din vremea în care bunica sa o învăţa să coase răuri pe ciupag, batistuţe care se puneau în piept la mire şi la domnişoare la nuntă. De asemenea ne prezintă principalele piese ale portului popular, ca moştenire a noastră de la strămoşi, precum şi obiecte folosite în casă sau la muncă. De fapt, aşa cum spune autoarea – povestea din lada de zestre este modul ei simplu şi modest de a-şi exprima bucuria, de a aparţine acestui timp şi acestor locuri pentru că omul mereu se întoarce la origini.
Toate aceste comori sunt parte din noi, aşa cum spune autoarea, şi sunt cea mai durabilă conexiune cu rădăcinile, cu martorii tăcuţi ai acestei durabile lumi creatoare de frumos – „părinţii, bunii şi străbunii noştri”. Doamna Ana Ionele, dând frâu liber amintirilor din copilărie şi fabnteziei sale artistice, a reuşit să îmbine diferite elemente din piesele de port popular autentic în forme şi culori, care se armonizează şi ne răsfaţă frumos privirea. Astfel, a creat din modele îmbinate cu multă măiestrie adeărate tablouri, fiecare cu povestea lui, iar apoi a dat nume fiecărei lucrări în parte („Zănateca”, „Mireasa”, „Troiţa”, „Cărărui”, „Potecele”, „Dor”, „Urzeală”, „Cicoare” etc.). din povestea fascinantă a costumului popular din Şovarna – Mehedinţi, doamna Ana Ionele a croit alte poveşti, capabile să reprezinte zona şi să vorbească despre minunatele meleaguri mehedinţene. De altfel, ea mereu a fost mândră de locul în care s-a născut şi a copilărit, pe legendare plaiuri încărcate de istorie şi cu oameni de ispravă.
Ideea comparabilităţii lumii înconjurătoare cu lumea lăuntrică şi cu filozofie proprie a spaţietăţii şi temporalităţii fiinţei sunt cuminte sugerate în cuvinte de o simplitate stilistică aparta dar cu atât mai mult emoţionante.
Mircea Tutunaru
