În anul 1971, ziua de 8 aprilie a fost adoptată ca Ziua Internaţională a Romilor!
În anul 1971, între 6-8 aprilie, la Londra, a avut loc primul Congres al Uniunii Internationale a Romilor. Atunci „au fost adoptate şi celelalte două mari simboluri ale naţiunii transfrontaliere rome: steagul romilor de pretutindeni şi imnul internaţional al romilor „Gelem, Gelem“, cântec lansat în anul 1967, în filmul iugoslav „Am întâlnit ţigani fericiţi”.
Steagul romilor este format din două benzi longitudinale, verde şi albastru, iar în centru prezintă o roată cu spiţe roşii. Verdele simbolizează pământul – mamă; albastrul este cerul – tată şi Dumnezeu, iar roata simbolul peregrinării de veacuri a acestui popor. (Delia Grigore, Romanipe – Fundamente ale culturii romilor, Şatra/Astra – Amare Romentza, Bucureşti, 2005).
Imnul internaţional al romilor
Umblam, umblam
Umblam, umblam pe drumuri lungi,
Am întâlnit romi fericiţi.
A, romilor, de unde veniţi
Cu corturile şi cu copiii înfometaţi?
Am avut şi eu familie mare,
Mi-a ucis-o legea cea neagră.
Pe toţi i-a ucis, pe bărbaţi şi pe femei,
Între ei şi pe copilaşi.
Deschide-ţi, doamne, porţile cele negre
Să-mi pot vedea familia.
Iarăşi să merg pe drumurile lungi,
Să întâlnesc romi fericiţi.
Sus, romilor, este timpul vostrul,
Haideţi cu mine, romi din întreaga lume!
Gura cea neagră şi ochii cei negri
Îi voi iubi precum strugurii cei negri.
Gelem, gelem
Gelem, gelem lungone dromença
Maladilem baxtale romença
A, roma!le, kaOar tume aven,
E caxrença, bokhale chavença?
Sasas vi man bari familia,
Mudardăs la i kali legia.
Sarren chindăs, vi romen vi romnEn
Maskar lenOe vi tikne chavorren.
Pular, Dev!a, te kale udara,
Te saj dikhav mirre familia.
Palem ka zav lungone dromença,
Thaj ka phirav baxtale romença!
Opre, rom!a, si vaxt akana,
Ajde mança sa e lumăqe roma!
O kalo muj thaj e jale jakha,
Kamana len sar e kale drakha.
Prof. pensionar Teodor Voicu