Rromi de vază din Gorj, alături de Nicolae Guţă la înmormântarea fratelui

346

Celebrul manelist Nicolae Guţă a început anul cum nu se poate mai prost, unul dintre fraţii săi, Samir, decedând în urma unui cancer de piele pe care nu a avut cum să-l învingă. La 43 de ani Samir a strâns compasiunea întregii Văi a Jiului, dar nu numai, moartea sa îndurerându-i şi pe rromii din Gorj care l-au cunoscut.

Oameni de afaceri importanţi din etnie au trecut ieri Defileul Jiului pentru a-i fi alături lui Guţă în aceste momente, printre cei care s-au remarcat fiind Virgil Bonculescu, implicat în campania electorală recentă de partea USL, dar şi patronul restaurantului din zona lacului Debarcader, Costel Mocanu. De departe cel mai important a fost însă Ion Bârcină, zis Dan Goeru, care a ţinut să fie aproape de cel cu care a colaborat foarte bine mai ales în perioada în care afacerile cu fier vechi mergeau foarte bine, iar amândoi au câştigat bani buni, după cum recunoaşte chiar afaceristul gorjean. Samir Linguraru, acesta fiind numele de fapt al familiei lui Guţă, a fost înhumat lângă o bisericuţă veche din lemn, situată în apropierea caselor pe care manelistul le are împreună cu familia sa la intrarea în Petroşani. Bârcină a fost printre ultimii care a plecat de la cimitir, el declarându-se profund marcat de dispariţia bruscă a bunului său prieten.
Gelu Ionescu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here