Un bărbat în vârstă de 43 de ani din orașul Rovinari a ajuns în arestul poliției pentru 24 de ore după ce a fost depistat în trafic conducând o mașină deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma verificărilor polițiștilor, aceștia au depistat faptul că rovinăreanul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
„La data de 13 decembrie 2023, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Gorj au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din Târgu Jiu, având dreptul de a conduce suspendat și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice cu o concentrație de 0,67 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus de polițiști la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat. În continuarea cercetărilor, polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii bărbatului pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.