Rovana Plumb, realeasă preşedinta femeilor din PSD

405

rovana mareElogii aduse femeilor, bancuri şi critici la adresa puterii, discursuri despre rolul femeilor în politică şi în societate, opinii despre vârsta de pensionare a femeilor, toate aceste subiecte s-au regăsit în majoritatea discursurilor susţinute cu prilejul Conferinţei Naţionale a femeilor social-democrate, desfăşurate, duminică, la Palatul Parlamentului.

Dacă alegerea preşedintelui Organizaţiei femeilor PSD precum şi a secretarului general nu a reprezentat o surpriză, fiind revalidate în funcţie cele care deţineau înainte aceste posturi, Rovana Plumb şi Maria Lazăr, noutatea a fost dată de faptul că votul a fost unul liber, propus de preşedintele PSD, Victor Ponta, şi nu pe buletine de vot, aşa cum era prevăzut înainte. Rovana Plumb a susţinut un discurs acid la adresa puterii, cerând demisia preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, precum şi a regimului Băsescu-Udrea-Boc-Anastase, altfel spus, ,,BUBA”.

Ea a militat pentru mărirea numărului de membre ale Organizaţiei pe care o conduce, anunţând lansarea campaniei ,,EU+10”, care urmăreşte ca fiecare social-democrată să înscrie încă zece membre, mărindu-se astfel baza de femei în susţinerea partidului. Totodată, Rovana Plumb a anunţat că în viitorul Statut al PSD, care va fi adoptat la Congresul din 16 octombrie, Organizaţia de femei va propune ca reprezentarea social-democratelor în structurile de conducere şi de decizie ale partidului să fie în proporţie de 40%, în concordanţă cu prevederile europene.

În cadrul Conferinţei Naţionale, care a durat mai bine de cinci ore, au mai fost votate şi cele 15 vice-preşedinte ale Organizaţiei, precum şi cele 203 membre ale Consiliului Naţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here