Rotaru nu renunţă la candidatură

402

Primarul din Leleşti, Marian Rotaru, nu renunţă la dorinţa de a candida pentru un mandat de parlamentar al judeţului, deşi spune că nu ţine neapărat să fie el cel ales din rândurile primarilor gorjeni. Edilul iese acum la rampă şi cere o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean al PSD Gorj pentru a clarifica problema candidaturilor în interiorul partidului. În anii trecuţi, Rotaru a avut declaraţii repetate despre posibila sa candidatură la parlamentare, în urmă cu patru anii fiind la fel de interesat de un astfel de mandat, dar în momentul în care au venit alegerile a făcut pasul înapoi.

„Eu nu spun că trebuie să fiu eu candidatul acesta, dar mi-e clar că noi, primarii, trebuie să trimitem în Parlament pe unul care vine din rândurile noastre şi care ne ştie durerile. Dacă Ciocea de la Bustuchin nu o să candideze, altul nu va candida, eu voi intra atunci într-o astfel de luptă pentru că m-am săturat, ca primar, să bat pe la uşi fără să am un sprijin de la oameni votaţi pentru a deschide acele uşi. Eu asta cer, să facem o şedinţă la partid şi în care eu, ca vicepreşedinte al PSD Gorj, să-mi spun păsurile. Să lămurim chestiunea candidaturilor acum, repede pentru că nu mai vreau să aflu pe ultima sută de metri că nu ştiu cine vine şi candidează şi eu trebuie să-l susţin pentru că nu mai vreau să fiu luat de fraier”, spune Rotaru.
Gelu Ionescu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here