RoRec colectează deşeuri la Turceni şi Padeş

217

Veşti bune pentru gorjeni. Pe 18 octombrie, în Turceni şi pe 20 octombrie, în Padeş, echipa Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec organizează câte o acţiune de colectare în intervalul orar 09.00-18.00. Ca de obicei, la fiecare acţiune va fi organizată şi o tombolă la care cei care se debarasează de deşeurile electronice şi electrocasnice pot câştiga premii importante.

Pentru cei ce doresc să obţină informaţii suplimentare despre caravana organizată în acest weekend, Asociaţia RoRec pune la dispoziţie numerele de telefon 0756 026 814/0732 627 179, care vor funcţiona pe perioada caravanei între orele 09.00-18.00. Cei interesaţi de mai multe informaţii au la dispoziţie un număr apelabil gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă: 0800 444 800. Aceştia pot suna la acest număr gratuit, 7 zile din 7, între orele 9.00-17.00.
Tombolă pentru gorjeni
Cei care se debarasează, în cadrul acţiunii Asociaţiei Rorec, de un electrocasnic vechi sau defect, pot pleca acasă cu unul nou, dintre cele puse în joc de Tristar. Va fi organizată câte o tombolă, la care participanţii pot câştiga: 4 x fier de călcat, 4 x blender, 4 x cafetieră (Padeş), 5 x fier de călcat, 5 x cafetieră, 5 x blender (Turceni). Tragerile la sorţi vor avea loc pe 18 octombrie, ora 17.30, la Primăria Turceni şi pe 20 octombrie, ora 17.30, la Primăria Padeş.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here