România-țara mea de glorii

453

Sub acest nobil mesaj al sărbătoririi Zilei Naționale au vibrat inimile elevilor din clasa a III-a A, de la Liceul cu Program Sportiv, coordonați de prof. înv. primar, Popescu Elena.
Sala de clasă a îmbrăcat straie de sărbătoare, privirile fiind atrase de un tricolor imens așezat în fața clasei.
Cu glasurile cristaline și purtând cu mândrie portul popular, copiii au prezentat în fața părinților un mănunchi de cântece și versuri prin care au omagiat sacrificiul eroilor care n-au murit în zadar. Alături am așezat florile recunoștinței rupte din grădina sufletului nostru. Ce frumos au răsunat cântecele patriotice, melodiile populare românești, dar și glasul duios al fluierului mânuit cu măiestrie de elevii talentați ai clasei!
La finalul activității, unindu-și glasurile într-unul singur, micii artiști au strigat cu toată puterea: ,,LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!”, în timp ce fluturau cu mânuțele lor stegulețe tricolore.
Pentru că le-au picurat în suflete stropi de trăire românească, părinții i-au răsplătit pe acești pui de români cu aplauze, dar și cu surprize dulci.
Prof. înv. primar, POPESCU ELENA L.P.S., Tg.-Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here