După cum merg treburile pe la noi, se pare că România s-a transformat mai degrabă într-o penibilă arenă pentru tot felul de circari politici şi mediatici. Iar cine mai crede în demagogia lor despre doctrine, aspiraţii, deontologie profesională, bune intenţii, etc. se înşală amarnic, ori s-a transformat într-un naiv irecuperabil întrucât se vede treaba că scena publică în toate segmentele ei, este controlată de grupări şi indivizi cu preocupări oculte ce nu au nimic comun cu interesul naţional sau altfel spus, cu o bună rânduială pentru dezvoltarea şi progresul României. Şi iată că asistăm acum, dincolo de demagogia lor perfidă şi fluturată în ochii prostimii, la un alt caz ce pare să pună definitiv capacul pe decredibilizarea României în lume, de vreme ce fărădelegea şi corupţia pleacă chiar de la vârful instituţiilor statului, culminând cu scandalurile dintre fratele preşedintelui Traian Băsescu şi clanul Bercea Mondial. Iar presa pro şi contra Băsescu nu mai conteneşte a face vorbire, ba chiar e dată în clocot şi nu se mai sfârşeşte, fiind până la urmă în joc cel ce cârmuieşte România de o bună bucată de timp dar fără prea multe rezultate bune pentru ţară, ci dimpotrivă. Mai exact, preşedintele Băsescu a fost şi rămâne un personaj nelegiuit şi conflictual, nesincer şi răzbunător, un conducător cu apucături dictatoriale care întotdeauna vede alb în loc de negru şi invers.
Şi din păcate pentru domnia sa, în ultima vreme nici presa din afară sau cancelariile străine nu-l mai iartă, chiar o fac şi cele până odinioară „prietene” – nevoie mare, susţinându-l în ciuda problemelor grave ce s-au derulat în jurul său, dar mai ales prin ignorarea celor peste 7,4 milioane de români ce şi-au exprimat prin vot hotărârea pentru demiterea Onor preşedintelui. Atunci, în iulie 2012 a fost o încălcare gravă a suveranităţii şi demnităţii poporului român, întrucât atât Bruxelles-ul cât şi Washington-ul s-au încăpăţânat să menţină în fruntea României un şef de stat nelegitim, în urma votului de la Referendumul popular.
Abia acum, volens-nolens, stăpânii de peste Ocean şi cei de la UE sunt puşi în situaţia să recunoască şi oarecum să taxeze boacănele, intrigăriile sau jocurile în interes personal ale „amicului” de la palatul Cotroceni, asemănându-l şi cu un mic tiran lacom care mai mult consumă decât acumulează prin natura înaltului său rang, de la şi pentru buzunarul ţării. Căci totul s-a petrecut prin abuzuri şi fărădelegi, în detrimentul amăreştenilor naivi şi creduli, iar dacă Traian Băsescu se pronunţă în a nu recunoaşte astfel de acuze, e bine să ştie totuşi despre ce se vorbeşte pretutindeni în România, fie şi pe la colţuri de stradă sau în cătunele îndepărtate despre ilegalităţile şi nedreptăţile făcute pe timpul regimului său, controlat autoritar în cele două mandate de preşedinte.
Iar când îţi mai întinzi relaţiile în interes personal, pentru familie sau cu alte scopuri şi spre lumea interlopă – gen Bercea Mondial, acceptându-le sindrofiile şi cadourile cu medalioane la gâtul primei doamne, ori ai acceptat un ginere ce dobândeşte cu acte false despăgubiri de milioane de euro de la Statul Român, apoi afacerea cu cele circa 300 ha de la Nana, ce pare a fi la fel de neortodoxă, aşa cum a fost cu vila din Mihăileanu ori schimbul de terenuri cu afaceristul Căşuneanu, înseamnă că ţi-ai pierdut onoarea şi credibilitatea în faţa oamenilor. Iar prin încercările repetate, afirmând că nu are niciun amestec sau că n-a primit niciun ban, de la clanul Bercea Mondial, preşedintele Traian Băsescu nu face altceva decât să se autodenunţe, de vreme ce singur recunoaşte că ştia de legăturile necurate ale fratelui Mircea cu cei din clanul Bercea Mondial, dar nu numai. După cum nici sponsorizările venite cam din aceeaşi direcţie în campania electorală din 2009 nu au fost făcute pe ochi frumoşi, întrucât nimeni nu aruncă sume aşa de mari de bani, în favoarea unuia sau altuia, fără a avea ulterior cu vârf şi îndesat, altfel de privilegii sau beneficii.
Aşadar, Traian Băsescu „eroul naţional” al luptei împotriva corupţiei, dar care poate fi învinuit şi de incompatibilitate şi şmen politic ar mai fi crezut, eventual, doar de cei ce sunt purtători de băsism, adică acea stare de spirit nocivă, dobândită prin propagandă sau alte mijloace în ultimii 10 ani de preşedinţie dezastruoasă. Dar şi mai gravă rămâne imaginea proastă şi decredibilizarea justiţiei, în cele din urmă a României care este supusă unui lanţ lung şi gros de abuzuri, cu complicitatea văzută şi nevăzută a unor instituţii ale statului. Şi între atâtea altele, să-i taxezi doar pe adversarii politici, dar să nu te atingi de personaje gen Videanu, Blejnar, Udrea, Berceanu, Gheorghe Ştefan, Duţă şi mulţi alţii ca ei, ce au dijmuit vârtos prin abuzurile şi ilegalităţile făcute bugetul public, este bătător la ochi şi chiar revoltător. Iar de la ei în jos, tot felul de fărădelegi au curs în valuri până jos şi la alte structuri guvernamentale şi instituţii deconcentrate, devalizându-se fără vreo remuşcare bugetul statului. Or, din păcate, atât în cazul preşedintelui României cât şi a altora din structurile regimului său politic , prejudiciile aduse sunt încă ţinute sub preş de acei procurori şi judecători care, avându-l pe „naşu-n suflet”, continuă să batjocorească actul de justiţie. După cum se fac vinovate şi serviciile speciale care „monitorizează” de ani de zile cazuri ce afectează interesul naţional, dar le lasă în suspans fără a purcede la contramăsuri adecvate sau la informarea operativă a opiniei publice. Asta înseamnă că vina este comună, iar adevăratul perdant este statul român, motiv pentru care stăruie mereu întrebarea firească; oare cine poate să-l mai apere dacă jocurile murdare, de culise, se fac chiar la vârful factorilor de decizie, mai exact la cei mandataţi să fie răspunzători pentru destinele României. Dar, apropos, când într-o clipă de sinceritate domnul preşedinte Băsescu mărturisea că „de duşmani te aperi singur, dar e greu să te aperi de propriul frate”, nu cumva acolo este vorba în mental şi de un obicei de familie? Aşa că, până la urmă şi decredibilizarea este comună, dar cu menţiunea că dincolo de orice ingerinţe politice sau de altă natură, sunt în primul rând unii magistraţi care prin ceea ce fac îşi bat joc de justiţia din România.
De aceea şi pentru recredibilizarea acesteia este nevoie mai mult ca oricând de capacitatea românilor de a-şi reaşeza ţara în stare de normalitate, pentru care au şi dreptul şi putinţa de a rândui cum şi cu cine trebuie cinstea, adevărul şi buna credinţă în toate structurile instituţionale şi de putere ale statului.
Vasile Irod
