UEFA a anunțat programul revizuit al Ligii Națiunilor, după decalarea partidelor internaționale din martie și amânarea EURO 2020 pentru vara viitoare, ca urmare a pandemiei COVID-19, arată frf.ro. Primele două etape programate în septembrie rămân neschimbate, la fel ca și ordinea meciurilor în grupa din care mai fac parte Austria, Norvegia și Irlanda de Nord. Partidele din octombrie și noiembrie se vor disputa după semifinalele, respectiv finalele play-off-ului EURO 2020. România va juca în Islanda pe 8 octombrie 2020, urmând ca, în cazul unui succes, să întâlnească, tot în deplasare, învingătoarea dintre Bulgaria și Ungaria, pe 12 noiembrie 2020, pentru un loc la Campionatul European.
Programul Ligii Națiunilor:
Vineri, 4 septembrie: Norvegia – Austria, România – Irlanda de Nord (21:45)
Luni, 7 septembrie: Austria – România, Irlanda de Nord – Norvegia (21:45)
Duminică, 11 octombrie: Norvegia – România (19:00), Irlanda de Nord – Austria (21:45)
Miercuri, 14 octombrie: Norvegia – Irlanda de Nord, România – Austria (21:45)
Duminică, 15 noiembrie: Austria – Irlanda de Nord, România – Norvegia (21:45)
Miercuri, 18 noiembrie: Irlanda de Nord – România, Austria – Norvegia (21:45)
Cătălin Pasăre