Naţionala României a fost învinsă de reprezentativa similară a Spaniei, 36-24 (17-12), duminică seara, la Mannheim, într-un meci din Grupa B a Campionatului European de handbal masculin. A fost a doua înfrângere pentru tricolori, după 24-31 cu Austria. Pentru echipa antrenată de spaniolul Xavi Pascual au marcat Ionuţ Nistor 4 goluri, Călin Dedu 4, Andrei Dedu 3, Cristian Ghiţă 3, Gabriel Cristian Ilie 2, Robert Nagy 2, Demis Grigoraş 2, Andrei Drăgan 2, Daniel Stanciuc 1 și Gabriel Cumpănici 1. Portarul Ionuţ Iancu a avut 6 parade (25%), iar Dan Vasile a apărat un singur şut (6,67%). Marţi, 16 ianuarie, sunt programate ultimele partide din grupă, Croaţia – România (19:00, la Mannheim) şi Spania – Austria (21:30, la Mannheim).
,,Eu îmi doresc ca Spania să câştige mereu, însă nu voiam să se întâmple şi astăzi. Eu sunt foarte mândru de echipa mea. În primele 20 de minute ale primei reprize am jucat la nivelul nostru maxim în acest moment. În apărare am avut ceva dificultăţi, iar în repriza secundă, când Spania a făcut nişte schimbări în atac, a devenit foarte dificil pentru noi. Noi avem jucători care nu au jucat asemenea partide sau în faţa unui public aşa de numeros. Avem nevoie de experienţă şi sper ca România să revină cât mai curând la un nou Campionat European sau Mondial, să nu mai aşteptăm 28 de ani”, a adăugat Xavier Pascual, selecționerul României. În lotul primei reprezentative, deplasat în Germania, se află și doi gorjeni Sabin Constantina și Robert Militaru, formați la Liceul cu Program Sportiv Târgu Jiu.
Cătălin Pasăre