ROMÂNIA INTRĂ PE O NOUĂ TRAIECTORIE ECONOMICĂ – Summitul Inițiativa celor Trei Mări (I3M) organizat prin sistem video-conferinţă în contextual pandemiei de COVID-19 în perioada 19-20 Octombrie 2020

2237

ISTORIC
Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, care reunește cele 12 state membre ale UE poziționate geografic între mările Adriatică, Baltică și Neagră, iar țările care s-au angajat în acest proiect sunt: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Inițiativa celor Trei Mări devine astfel cel de-al treilea proiect al Uniunii Europene care se leagă perfect de Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. În acest context, se dorește o platformă de interconectare economică care poate asigura convergența și interconectarea în regiunea celor 12 state aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră.
Principalele domenii economice în care țările membre ale I3M sunt interesate se leagă de trei piloni majori:

  • Energie
  • Transport
  • Digitalizare

Această inițiativă pleacă la drum cu trei parteneri cheie: Germania, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. Începutul inițiativei celor Trei Mări a debutat cu propunerea făcută de Polonia și Croația în anul 2016, însă această idee a venit inițial din partea României și a Poloniei. Coridorul “Via Carpatia” se dorea să pornească din portul Lituaniei – Klaipeda situate pe țărmul Mării Baltice, însă nu se punea problema demarării coridorului din Polonia de la Gdansk. Proiectul “Via Carpatia” își propunerea să străbată tot estul Poloniei, să traverseze un colț estic al Slovaciei, urmând să meargă prin vestul Bulgariei până la Salonic în Grecia, cu o buclă spre Istanbul. Desigur, coridorul trecea prin România pe la Oradea coborând de-a lungul granițe Româno-Maghiare până la traversarea Dunării pe la Podul Calafat prin Banatul României.
În anul 2015 inițiativa celor Trei Mări se declară un eveniment geopolitic cu 12 state membre ale Uniunii Europene din zona celor trei mări (Adriatică, Baltică și Neagră) plus state associate din vecinătatea estică (Ucraina, Georgia și Moldova). Scopul clar definit al Inițiativei celor Trei Mări este stimularea cooperării în regiune cu accelerarea proceselor de modernizare a infrastructii și consolidării independenței energetice. Proiectul a fost prezentat încă din luna septembrie 2015 la Adunarea Generală a ONU de la New York ca o inițiativă a Croației și a Poloniei.
Summit-ul de la Dubrovnik din 2016 a deschis dialogul sub egida „Inițiativei celor Trei Mări”, urmat în 2017 de summit-ul de la Varșovia, în cadrul căruia celor 12 state membre li s-a alăturat Președintele Statelor Unite, Donald Trump. În anul 2018, în perioada 17-18 septembrie, a avut loc cel de-al treilea summit la București, iar în 2019 s-a desfășurat la Brdo, în Slovenia.
Reuniunea poate fi considerată ca un prim pas în procesul de implementare a deciziilor importante luate la București în anul 2018, însuși Președintele României, Klaus Iohannis subliniind maturitatea politică și conceptuală a Inițiativei celor Trei Mări și trecerea sa spre dezvoltare concretă, pragmatică.
În Slovenia au fost discutate proiectele care sunt planificate să devină factori de interconectare prioritari agreați la București și totodată operaționalizarea fondului de investiții I3M, respectiv a rețelei Camerelor de Comerț din Regiune. În Slovenia s-a organizat și cea de-a două Ediție a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, fiind prezenți și reprezentanți ai partenerilor strategici ai I3M, Statele Unite ale Americii, Germania și Comisia Europeană, inclusiv Instituții Europene Financiare. Au mai fost prezenți Președintele Germaniei, domnul Frank-Walter Steinmeier, Președintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, și Secretarul Energiei al SUA, domnul Rick Perry, iar Președintele Sloveniei, domnul Borut Pahor a subliniat importanța strategică fără precedent a Inițiativei celor Trei Mări. I3M își propune consolidarea proiectului european; precum și întărirea relației transatlantice, prin stimularea prezenței economice a SUA în regiune (48 de proiecte de interconectare prioritare, din care 27 proiecte multilaterale, de anvergură).
Summitul de la București din 17-18 septembrie 2018 a adoptat decizii esențiale pentru viitorul Inițiativei, precum organizarea primului Forum de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, cu peste 600 oficiali şi reprezentanți ai mediului de afaceri din statele participante la Inițiativă şi din alte state membre UE, din SUA, Balcanii de Vest și Parteneriatul Estic, precum şi reprezentanți ai UE şi ai instituțiilor financiare europene şi internaționale, lansarea rețelei Camerelor de Comerț a I3M prin semnarea Declarației comune de înființare a acestei rețele, de către 7 Camere de Comerț din cele 12 state participante. A fost lansat și Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări prin semnarea Scrisorii de Intenție privind Fondul de Investiții al I3M de către 6 instituții de profil din cele 12 state participante.
În anul 2020, cel de-al cincilea Summit Virtual şi Forum Web al Inițiativei celor Trei Mări s-a desfășurat în perioada 19-20 octombrie la Tallinn, Estonia. Cu această ocazie, România prin Președintele Klaus Iohannis a subliniat în cadrul reuniunii, necesitatea proiectelor strategice de interconectare, precum și linia de cale ferată Rail2Sea, care va lega porturile Constanţa şi Gdansk, dar și traseul rutier transeuropean Via Carpatia. Președintele României a adus în atenție faptul că Inițiativa celor Trei Mări va contribui în perioada post-pandemie la redresarea economică, prin dezvoltarea conectivităţii între statele din regiunea noastră. Un obiectiv important pentru România îl constituie finalizarea primei faze a proiectului de transport gaze naturale – aşa numitul proiect BRUA. Estonia, Letonia, Ungaria, Bulgaria, Lituania, Slovenia și Croația au hotărât să se alăture fondului de investiții inițiat de România și Polonia. Este o hotărâre luată și făcută cunoscută prin declarația finală a celui de-al cincilea Summit al Inițiativei celor Trei Mări de la Tallinn.
În cadrul acestui eveniment s-a menționat intenția Statelor Unite ale Americii de a investi un miliar de dolari pentru proiecte derulate în statele participante I3M și au salutat interesul european al instituțiilor financiare internațional de a investi. SUA a promis 300 de milioane de euro către Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări reprezentând 30% din capitalul actual al acestui fond, adică 900 de milioane de euro, un capital strâns prin parteneriate între cele 12 state și sectorul privat la nivel global.
Cu toate acestea, SUA au fost de acord să extindă angajamentul la 1 miliard de de dolari, respectând un anunț anterior al secretarului de stat Mike Pompeo în acest sens. Și în acest caz, SUA ar respecta principiul de 30%, întrucât Washington-ul va aloca această sumă atunci când capitalul acestui fond va ajunge la 3,4 miliarde de euro.
România a fost prezentă în cadrul Summitului de la Tallinn, Estonia într-un context special, dat fiind faptul că SUA au anunțat că vor începe derularea unui nou proiect pentru România, împreună cu Polonia, pentru construirea unei autostrăzi și a unei căi ferate, care să lege Constanța, de la Marea Neagră, cu Gdansk, de la Marea Baltică. Acest proiect are o dublă valoare strategică, referindu-se la proiectul feroviar RAIL 2 SEA – “Modernizarea şi dezvoltarea rutei feroviare Gdansk – Constanţa” și la traseul transeuropean Via Carpatia, ambele numărându-se între cele 27 de proiecte principale susținute de România și de Polonia în cadrul Inițiativei celor Trei Mări – Adriatică, Baltică, Neagră – platformă de cooperare prezidențială și de interconectare în domeniile transporturi, energie și digital inițiată care a atins deplină maturitate politică la summitul de la București din 2018.
În săptămâna premergătoare Summitului de la Tallinn, Estonia, Fondul Monetar Internațional a prezentat un raport extraordinar în care se arată concret discrepanța de investiții în infrastructură între Europa Centrală și de Est și Europa Occidentală însumată la 1.15 trilioane de euro. Studiul FMI a fost prezentat la Tallinn, în față Președinției Estoniei, a Comisarului European pe Energie și a Directorului Fondului Monetar Internațional. Studiul FMI a analizat dezvoltarea economică a ţărilor din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est (CESEE) şi a constatat că deşi acestea au realizat progrese remarcabile în ultimii 30 de ani, statele trebuie în primul rând să investească în proiecte de infrastructură care conectează regiunea – în special acele proiecte care susţîn digitalizarea, economia inteligentă şi obiectivele climatice – pentru a atinge nivelul ţărilor europene mai dezvoltate. Acest raport este o concluzie care a dus la maturitatea politică și economică prin adoptarea unei liste de 27 de proiecte prioritare de interconectare a I3M în cele trei domenii cheie: transport, energie și digitalizare prin organizarea primului Forum de Afaceri al I3M, inițierea Fondului de investiții și prin creșterea rețelei I3M de Camere de Comerț, de asemenea participarea la înalt nivel a partenerilor strategici: Comisia Europeană, Statele Unite ale Americii și Germania.
FMI a notat în raport că începând cu luna iunie 2020, Polonia și România s-au angajat să aloce 500 de milioane de euro pentru Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, în timp ce alte țări precum Estonia, Ungaria, Letonia urmează să vină și ele cu o contribuție la acest fond. Fondul de Investiții al I3M își propune să strângă 5 miliarde de euro care să genereze ulterior invesitții de până la 100 de miliarde de euro. Cele 12 state ale Inițiativei reunesc 28% din PIB-ul Uniunii Europene. Studiul publicat de FMI apare și în contextul în care țările UE, Comisia Europeană și Parlamentul European urmează să adopte forma finală a programului de redresare economică a UE, un plan gigantic de 1.824 de miliarde de euro, compus din instrumentul Next Generation EU și bugetul plurianual pe șapte ani.
Inițiativa își propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale – transport, energie, digital; creșterea convergenței reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unității și coeziunii în cadrul Uniunii și la consolidarea proiectului european; precum și întărirea relației transatlantice, prin stimularea prezenței economice a SUA în regiune.
În anul 2021 va avea loc în Bulgaria cel de-al șaselea Summit al Inițiativei celor Trei Mări care va reuni cele 12 țări din Uniunea Europeană situate între mările Adriatică, Baltică și Neagră. Președintele Bulgariei, Rumen Radev, dorește ca în cadrul Summitului din 2021 din Bulgaria să se sublinieze și importanța coeziunii educaționale și științifice pentru dezvoltare regiunii.
Grupul de Inițiativa Ecologică și Dezvoltare Durabilă
 Președinte Conf. Dr. Ing. Cristiana Sîrbu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here