România, în mijlocul unei crize geo-strategice uriaşe, greu de stăvilit

377

Situaţia tensionată din Ucraina şi până la urmă din toată regiunea Mării Negre, nu dă semne de acalmie, dimpotrivă pare să atingă paroxismul întrucât atât Rusia, cât şi SUA şi UE caută să-şi protejeze interesele economice şi geo-strategice din zonă.

Aşadar, anexarea Crimeei de către Rusia nu a fost doar o furtună într-un pahar cu apă, ci începutul extinderii influenţei şi controlului rusesc în regiune, ceea ce nu convine deloc celorlalte mari puteri ale lumii, inclusiv supranaţionalelor care dirijează practic politicile economice, comerciale şi strategice ale statelor de baştină. Un pericol mare planează şi asupra Republicii Moldova, iar România la rându-i, are suficiente motive de îngrijorare, urmare a intereselor sale nu doar economice, ci şi istorice, din imediata sa vecinătate cu Rusia. Iar consecinţele pot fi, într-adevăr nefaste, tocmai „graţiei” conflictelor îngheţate din această parte a Europei.
Din păcate, analiştii noştri de politică externă şi presa în general, nu acordă o atenţie prea mare problemelor de fond ale evenimetelor din zonă, ci mai degrabă preferă să publice informaţii şi poziţii publice partizane, fie de la vârfurile de putere din România, fie de la nivelul NATO şi UE. Pe de altă parte, domină ideea că România trebuie să ţină parte Ucrainei împotriva Rusiei, legând acest lucru cu inepţiile preşedintelui Traian Băsescu, anume că, Federaţia Rusă vrea să refacă URSS, iar în acest plan Vladimir Putin include şi teritoriul Ucrainei de la gurile Dunării şi transformarea Mării Negre într-un lac rusesc. Or, astfel de afirmaţii lipsite de tact diplomatic şi prestanţă, nu pot decât să complice poziţia ţării noastre în chestiuni de politică externă. Între altele, a pune în discuţie viabilitatea tratatelor internaţionale, bunăoară pe cel de la Montreux, vizavi de actualul statut al Mării Negre şi strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, nu fac altceva decât să dea apă la moară şi altora, în cazul României, revizioniştilor maghiari care contestă vehement tratatul de la Trianon.
Aşa că, a agita spiritele mai mult decât trebuie este o mare eroare din partea autorităţilor de la Bucureşti, folosindu-se şi un limbaj inadecvat şi insultător, cum niciun alt lider european nu-şi permite să o facă la adresa puterii de la Kremlin. Desigur, sunt atât de vizibile intenţiile Rusiei de extindere a influenţei sale în regiunea cu pricina, planând atât pericolul de federalizare a Ucrainei, cât şi de destabilizare a Rep. Moldova. Numai că orice conflict extern poate fi aplanat doar prin raţiune, înţelepciune şi chibzuinţă diplomatică, nu cu răbufniri şi mesaje necontrolate,  alimentate cu vodkă sau whisky. Mai cu seamă când ai în preajmă o mare putere precum Rusia, dar şi interese, ba chiar o dependenţă economică statală în această parte a Europei. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că judeţele Kahul, Izmail şi Bolgrad nu aparţin nici României, nici Republicii Moldova, ci … Ucrainei. La fel Insula Şerpilor, Nordul Bucovinei şi Maramureşului de peste Tisa, teritorii care nu i-au aparţinut niciodată Ucrainei şi le-a primit de la ruşi după ce au fost luate cu japca României, chiar cu sprijinul actualilor noştri aliaţi din NATO, după al Doilea Război Mondial.
Aşadar, Ucraina deţine pe nedrept aceste teritorii româneşti pe care nu le va restitui, cel puţin atâta vreme cât este intens curtată de cei care au garantat în momentele extrem de triste ale istoriei pentru România, răpirea acestor teritorii. Mai mult, noua putere „portocalie” instalată la Kiev continuă măsurile discriminatorii şi restrictive împotriva minorităţlor naţionale, inclusiv împotriva minorităţilor româneşti.
Deci, n-ar fi cazul să ne ia gura pe dinainte, clamând o prietenie fără limite faţă de Ucraina mai ales că pe lângă alte cele, în această ţară există imense rezerve de gaze de şist, adică şi unul din motivele de confruntare în zonă dintre Rusia şi marile trusturi occidentale în privinţa acaparării sau împărţirii beneficiilor. Pe de altă parte, nu credem că actuala putere de la Kremlin vizează neapărat refacerea URSS, nedorind a se lega la cap integrând Rusiei populaţii nonslave şi musulmane şi cu atât mai mult entităţi statale slab dezvoltate din punct de vedere economic. Dar, ceea ce urmăreşte în mod sigur Rusia, rămâne intenţia de a-şi păstra enclavele din Transnistria, Georgia, Kaliningrad şi bineînţeles cele din Ucraina, în primul rând pentru instalarea de baza militare, ca urmare a extinderii NATO  până aproape de graniţele sale, unde au fost amplasate deja baze militare, inclusiv în România.
Altfel spus, sunt evidente intenţiile militare şi geo-strategice de o parte şi de alta, întrebându-ne odată în plus dacă nu cumva ne-am întors iarăşi la perioada Războiului Rece, jucându-se de această dată o altă miză de „revoluţii pentru instaurarea democraţiei” în zona bazinelor Mării Mediterane şi Mării Negre, unde conform ultimelor prospecţiuni geologice  s-au descoperit mari rezerve de petrol, gaze şi alte resurse naturale importante. Iată de ce, în cazul României, elucubraţiile lui Traian Băsescu despre situaţia extrem de tensionată din apropierea graniţelor noastre sunt golite de discernământ şi nu fac altceva decât, aşa cum mai spuneam, să afecteze şi să îngreuneze şi mai mult situaţia ţării noastre în această parte de lume, ceea ce, evident, nu este de dorit.
Cu atât mai mult cu cât, pentru locuitorii Ucrainei şi chiar pentru cei din Rep. Moldova este vorba până la urmă de drame şi tragedii, de teama cărora pot tremura în scurtă vreme şi milioanele de români, dacă cei ce ne conduc destinele nu vor conştientiza în profunzime gravitatea situaţiei din Ucraina şi nu numai, acţionând în consecinţă pentru aplanarea oricăror conflicte cu alte state, şi nu unor angajări bramburiste ce pot face atât de mult rău României.
Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here