România – Elveţia, în FED Cup

542

Echipa naţională de tenis a României se va duela cu Elveţia în barajul pentru Grupa Mondială. Fetele noastre vor evolua tot pe teren propriu cu selecţionata din “Țara Cantoanelor”. Meciurile se vor disputa în zilele de 21 şi 22 aprilie 2018. Cele două echipe s-au mai întâlnit până acum de şase ori în competiţia pe naţiuni din tenisul feminin şi şi-au împărţit victoriile, scor general 3-3. România are şase jucătoare în Top 100 WTA, la simplu, în timp ce Elveţia punctează doar prin trei sportive. Totuşi, spre deosebire de România, care nu a depăşit niciodată faza sferturilor de finală, Elveţia se poate lăuda cu o finală FED Cup. Din echipa condusă de Heinz Guenthardt fac parte Belinda Bencic, Timea Bacsinszky, Jil Teichmann și Viktorija Golubic. “Toate echipele sunt valoroase la nivelul ăsta, iar Elveţia nu face excepţie. Bacsinszky este cea mai bine clasată şi deci cea mai bună jucătoare a lor. Însă şi celelalte componente ale lotului pot face surprize. Însă pe mine mă interesează ca fetele noastre să fie sănătoase, asta e cel mai important. Dacă ne uităm la clasamentul WTA putem spune că pornim favoriţi cu Elveţia. Dar trebuie să fim atenţi. Din experienţa mea, surprize pot apărea oricând. Fetele trebuie să fie concentrate la fiecare meci, indiferent pe cine au în faţă”, a precizat Florin Segărceanu, căpitanul-nejucător al României. Cel mai probabil, meciurile se vor desfăşura tot în Sala Polivalentă de la Cluj, acolo unde “tricolorele” s-au simţit foarte bine, şi au obţinut o victorie categorică împotriva Canadei (3-1).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here