Am ajuns să trăim în ţara unde cei care conduc îşi asumă răspunderea pentru foarte multe legi fără să păţească nimic. Iar această găselniţă a devenit o modă într-o pseudo-democraţie precum România, unde tandemul Băsescu-Boc dau ordine să se ocolească votul Parlamentului, priponindu-şi deputaţii şi senatorii în sălile de şedinţe, de teama unor licăriri de conştiinţă.
În felul acesta s-a ajuns ca pentru proiecte de legi vizând domenii de activitate foarte importante precum bugetul şi salarizarea, învăţământul, sănătatea, asigurările sociale şi pensiile etc., să fie adoptate prin asumarea răspunderii guvernului, ceea ce înseamnă pe fond neconstituţionalitate. Că acest regim portocaliu este cel mai arbitrar şi păgubos pentru popor, dintre toate cele care s-au perindat după decembrie ’89 pe scaunele puterii este de acum o certitudine, iar ceea ce va urma vizavi de modificarea Constituţiei, reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, statutul minorităţilor, ş.a.m.d., va determina, fără vreo îndoială, şi în continuare destabilizare, un haos de nedescris şi costuri uriaşe din partea populaţiei, fiind puse într-un iminent şi mare pericol siguranţa, integritatea şi unitatea naţională a poporului român. În plus, dincolo de prostie şi samavolnicie, pe actualii cârmuitori îi caracterizează, făcând parte organică din firea lor, incompetenţa, minciuna, demagogia şi deopotrivă duşmănia, răzbunarea, şi furteşegăria, pregătind de pe acum terenul clientelei PDL-iste pentru recolta de voturi din 2012 şi din nou câştigarea alegerilor. Iar purtătorul vorbelor de clacă Emil Boc este de departe papagalul şi exponentul slugărniciei ce îndeplineşte întocmai „indicaţiile preţioase” ale Băsescului, ducând împreună ţara de râpă, aşa cum n-a fost vreodată, nici chiar în perioada postbelică când distrugerile materiale şi secătuirea resurselor au fost imense. Acum, manipulatorii diabolicului regim caută să ne îmbete cu apă rece servindu-ne cu ieşirea din recesiune şi trecerea economiei pe dezvoltare, adică pe plus. Numai că sarabanda disponibilizărilor continuă în marş forţat, atât în sectorul de stat – administraţie şi ordine publică, sănătate, învăţământ, armată etc., cât şi în cel privat; salariile, pensiile, ajutoarele sociale rămân pe mai departe diminuate sau pur şi simplu radiate, în vreme ce avalanşa creşterii taxelor şi impozitelor, scumpirilor la alimente şi utilităţi sufocă pur şi simplu populaţia. Şi atunci despre ce vorbim şi până unde vor merge aceşti iresponsabili cu năravurile şi cinismul – marca Băsescu, făcând din România harachiri? Unde este creşterea economică pe cap de locuitor, colectarea veniturilor bugetare şi asigurarea PIB-ului naţional? Ce s-a făcut cu împrumuturile externe când datoriile au atins sume inimaginabile ce bat spre suta de miliarde de euro, şi mai mult decât atât? Or, e suficient să ne oprim la un singur domeniu – sănătatea publică, pentru a sublinia prăpădul ce s-a abătut cu atâta vrăjmăşie asupra populaţiei României. De ce? Pentru că avem de a face cu ieşirea incontestabilă din recesiune a cimitirelor şi cu un „optimist trend de dezvoltare” al acestora, după ce prin genialele măsuri ale regimului BB au fost desfiinţate foarte multe spitale. Sau mai precis, dispariţia acestora din sistem va aduce fără nici o îndoială la inoportunităţi şi înrăutăţirea stării generale de sănătate a poporului român şi la creşterea încasărilor în cimitire. Sau altfel spus, spitalele au intrat în recesiune iar cimitirele sunt în dezvoltare?! Apoi, în aceeaşi direcţie merge şi medicina primară, îngrădindu-se buna funcţionare a cabinetelor medicilor de familie, în vreme ce asiguraţii, mai ales bolnavii cronici, abia îşi mai trag sufletul fiind lipsiţi de consultaţii şi asistenţă de specialitate, de medicamente compensate sau gratuite pentru bolile grave, iar de aici nevoia de plată integrală a actului medical, a tratamentului, intrând chiar farmaciile într-un sevraj ce duce spre faliment. În consecinţă, este la fel de limpede că aşa-zisa reformă din sănătate a fost făcută fără noimă şi într-un mod clientelar (în judeţul Harghita şi Covasna, ministrul Cseke a avut grijă ca nici un spital să nu fie desfiinţat, la fel în „parohiile” pedeliste), cu alte cuvinte singura lor motivaţie este legată de lipsa resurselor şi subfinanţarea sistemul de sănătate, dirijându-se banii asiguraţilor în cu totul alte direcţii, nu în optimizarea actului medical. Iar ca un supliment, precum bomboana pusă pe colivă, iată că se înmulţesc în România şi sinuciderile, omuciderile, manifestările extreme de protest, bolile psihice, sau în cel mai bun caz, mulţi dintre conaţionalii noştri, în special tinerii, caută să-şi asigure existenţa şi liniştea plecând cât văd cu ochii în lumea largă. Dovadă că peste 3 milioane de români trăiesc în afara graniţelor, dintre care 70-80% nu vor să se mai întoarcă în ţară şi chiar nici nu vor să mai audă de România. Şi cât de bine îi cade actualei Puteri depopularea catastrofală a ţării de vreme ce însăşi preşedintele Băsescu îndeamnă populaţia activă să plece pentru un loc de muncă în străinătate, iar pe de altă parte, guvernul nu se oboseşte să ia măsuri pentru protecţia socială a mamelor şi copiilor, adică exact principalul izvor al creşterii demografice în România şi al sănătăţii robuste ale viitoarelor generaţii. Dar asta nu-i scuteşte să tot bată câmpii, bunăoară despre performanţa unităţilor spitaliceşti rămase, după ce altele au fost desfiinţate sau comasate de către „genialul” Cseke, aruncându-ne praf în ochi şi cai verzi pe pereţi, că despre construirea noilor şi superdotatelor spitale regionale poate doar pe la paştele cailor, când supuşi unui adevărat genocid profesional, mulţi dintre medicii specialişti vor fi plecaţi din ţară, regăsindu-şi în altă parte de lume demnitatea, recunoaşterea nobilei meserii şi bineînţeles siguranţa locului de muncă. În fine, dacă încadrăm cele menţionate în programul naţional şi în strategiile de relansare a economiei şi a celorlalte domenii de activitate avem a constata cu amărăciune aceleaşi lucruri bulversante, mai precis guvernul Boc, sub înţeleapta conducere a preşedintelui-jucător, a bramburit totul, nerealizând eficient niciuna din reformele structurale care să asigure o dezvoltare reală şi robustă (doar investiţii mărunte, inutile, de tip clientelar), în primul rând în sectoarele productive. Din acest motiv, România nu are asigurată, dincolo de a fi minţiţi şi noi şi UE, o minimă securitate economică, dar şi o monedă naţională sigură care să aspire la convertirea ei în Spaţiul euro. Or, în condiţiile în care depinzi mereu de alţii şi nu ai puterea de a asigura propriului tău popor producţia alimentelor de bază – pâine, ulei, zahăr, carne, lactate, legume, fructe, la fel şi produsele industriale de uz curent, absolut necesare, nu poţi vorbi, şi cu atât mai mult să te angajezi a intra şi a te menţine în zonele euro, unde sunt economii naţionale puternice, monede şi relaţii financiare forte, etc. Prin urmare, fie că e vorba de amânarea intrării ţării noastre în Spaţiul Schengen, ori pe piaţa euro, perspectivele continuă să fie la fel de pesimiste, chiar dacă autorităţile române se laudă că pe criterii tehnice lucrurile ar merge spre un făgaş normal. Aşadar, oricum ar da-o cârmuitorii României, dincolo de un orgoliu prostesc şi de nişte interese obscure, nici nu pot dar nici că vor să scoată ţara la lumină, de vreme ce dau mereu rateuri şi lasă în urmă insuccese în cele mai importante domenii de activitate. Grav este că nici nu le recunosc şi nici nu şi le asumă, mascându-le sau aruncând vina în cârca altora, inclusiv în politica externă unde relaţiile României în cadrul UE ori cu alte state sunt „varză de Bruxelles”. Şi după cum curg evenimentele este aproape sigur că şi următorii ani, în ceea ce ne priveşte, situaţia noastră ca popor rămâne la fel de critică, fără speranţe, fără certitudini în toate cele şi chiar mai mult decât atât. Iar dacă până la urmă electoratul încă nu prea ştie ce vrea şi ce să ceară conducătorilor săi, nu generalităţi ci obiective concrete, atunci vom rămâne pe mai departe exact în situaţia în care ne aflăm, dacă nu mai mult, continuând a sta cu gâtul în jug doar pentru a-i pricopsi pe ei, râzându-ne apoi în nas şi umilindu-ne, drept recunoştinţă, până la extrema suferinţă. Or vedem cum o fac, într-un mod murdar şi inuman, totul cu „nu”, antidemocratic şi dictatorial. Şi repet, dacă nu se va dori a ne scăpa de acest clan portocaliu de-a dreptul cinic, plombat cu antiromânism, udemeristo-tökist şi împreună extrem de toxici pentru ţară.
Vasile Irod
