Încă din primii ani de şcoală, învăţam că ţara noastră este frumoasă şi bogată, cu forme de relief diferite şi cu multe bogăţii naturale, motiv pentru care, poporul nostru a avut de suportat invazii şi lupte crâncene pentru a le putea păstra în interiorul hotarelor. Uneori, forţa şi încrâncenarea invadatorilor au avut întâietate, iar bogăţiile ţării au luat drumul străinătăţii. Care cu aur şi minereuri diferite, păduri, sare, vite, grâne şi multe altele au fost duse la Roma, la Istanbul şi mai târziu la ruşi, ”prietenii” noştri din toate timpurile. Astăzi, urmaşii prăduitorilor străini, alţii în plus decât cei tradiţionali, continuă lucrarea înaintaşilor lor asupra României şi, în condiţiile unei legislaţii permisive, a hoţiilor interne şi a corupţiei extinse, se bucură de avuţia noastră naţională, nu prin agresiuni armate şi invazii, ci prin metode moderne, paşnice şi sofisticate, prin utilizarea capitalului străin pentru pătrunderea pe diverse pieţe, pe care au ajuns să le domine şi să le controleze cu autoritate. Dintr-un număr de 42 de mari corporaţii existente pe teritoriul României, numai 9 sunt conduse de români. Marile firme sunt conduse de manageri străini, în timp ce mâna de lucru, ieftină şi calificată, este preponderent autohtonă, materiile prime sunt româneşti şi o mare parte a mijloacelor de producţie au fost retehnologizate din cele existente pe teritoriul ţării la un moment dat. Marile unităţi economice care împânzeau harta ţării imediat după schimbarea regimului erau rezultatul industrializării forţate, care, pe lângă anumite neajunsuri în privinţa oportunităţii şi eficienţei, erau productive, erau utilate corespunzător şi asigurau locuri de muncă, prost plătite şi în condiţii grele, însă stabile. Actualii pensionari ai Târgu-Jiului sunt cei care au construit marii giganţi industriali (Combinatul de Lianţi şi Azbociment, Combinatul de Prelucrarea Lemnului, Maşini Unelte, Utilaj Minier, Fabrica de Bere, Fabrica de Cărămidă, Fabrica de Produse Lactate şi multe altele, astăzi amintire). La peste douăzeci şi cinci de ani de la Revoluţie, ar fi fost normal ca lucrurile să se fi aşezat şi să se fi dat curs normal unei economii de piaţă dacă nu performante, măcar aliniate tendinţelor europene şi ale U.E., din care facem parte într-o mare măsură. Marile concerne străine pătrunse pe pieţele româneşti pe baza aceloraşi principii de atragere a investitorilor cu orice chip, au reuşit, cu răbdare şi perseverenţă, să acapareze unităţile economice româneşti clasificate de guvernele României care s-au succedat drept ineficiente, o povară pentru Statul Român. Unele dintre ele au fost retehnologizate şi integrate structurilor marilor companii, însă, cea mai mare parte a lor a fost desfiinţată, eliminându-se astfel posibilitatea concurenţei autohtone pe pieţele de profil. Deşi dau impresia că funcţionează în baza legilor româneşti, marile companii sunt, de fapt, un fel de stat în stat, iar în situaţia în care trebuie să răspundă în faţa legii pentru nereguli şi ilegalităţi, acestea ameninţă cu retragerea şi desfiinţarea a mii de locuri de muncă, practic cu destabilizarea pieţei muncii în condiţiile severe de şomaj care se manifestă în prezent. Plătitoare de taxe şi impozite Statului Român, marile companii multinaţionale declară, la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar, în general pierderi, sau, nu declară profit, profitul real luând calea ţărilor de origine ale marilor concerne, direct sau via paradisuri fiscale. Pungaşii români sunt, în general cunoscuţi, arestaţi uneori şi eliberaţi adeseori, însă marii pungaşi, cu înaltă calificare, veniţi la noi „să ne ajute”, sunt mult mai periculoşi şi mult mai greu de dovedit, atâta timp cât vin şi pleacă. Şi, niciodată nu pleacă cu mâna goală.
A.Pop
