De-a lungul vremii, subsemnatul, un optimist înrăit, am scris multe articole, parabole, poezii sau eseuri, în care am lăudat patria, în care, cum spuneam într-un poem: “Când încetezi să iubeşti România/, când încetezi pe strămoşi să-i iubeşti/ Bucuria vieţii s-a dus, nu mai eşti!”
I-am elogiat bogăţiile, mireasma codrilor şi măiestria locuitorilor, vitejia lor, care a dus la făurirea României Mari, pe care, vai! conducătorii ei de un sfert de veac o tot hăcuiesc, vânzându-i până în prezent peste o treime din cele 9 milioane şi ceva de hectare teren arabil.
Într-un articol, o asemuiam cu o mireasă (“România ca o mireasă”), dar niciodată nu-mi închipuiam: “România ca o închisoare!” Niciodată! Niciodată nu credeam că “obsedantul deceniu” dintre 1947-1957, deceniu in care, în fiecare zi – mai bine zis: în fiecare noapte, se producea o “Maree Umană”, un flux de “valuri omeneşti”, de mii şi zeci de mii de oameni care erau “înghiţiţi” de gurile căscate ale închisorilor şi lagărelor comuniste… Şi mulţi nu-şi mai revedeau casele, iar cei care le revedeau erau mutilaţi psihic, cât şi fizic.. Dar se luau iar la trântă cu viaţa şi luptau pentru ea!
Între zecile de mii de deţinuţi, fără vină, în afara celor “politici”, care erau cel puţin “judecaţi de formă”, conducătorii comunişti de atunci au mai găsit un motiv de a face rost de muncă gratuită pentru “construirea socialismului”, şi au găsit, aşa zişii: ”Administrativi”, care nu erau judecaţi, ci erau arestaţi fără motiv (erau aşa-zişii chiaburi, plus floarea intelectualităţii de la oraşe şi sate). Am avut şi eu multe rude, un frate al tatei, învăţător şi veteran de război, a facut 2 ani (de Bicaz)! După revenire, a devenit director la şcoala din comună, de unde s-a pensionat. Şi am mai multe exemple de acestea, dar nu are rost. Vreau să spun că “se liniştiseră apele” după marea ofensivă bolşevică din anii 50. Venise anul 1964… Românii îşi tămăduiseră rănile, armata sovietică fusese chemată în ţară în 1958 de Nikita Hrusciov, cel care cedase Crimeea Ucrainei, el fiind ucrainean. Era o viaţă în care se instaurase calmul. Întrebându-l o dată pe tata cum o duce, a zis “ – Bine, tată! Impozit nu mai am, am şi uitat cum arată un perceptor. Am pensie şi la vârsta mea mă bucur de viaţă vizitându-mi copiii şi muncind la gradină!” Era în general bine! Exista desigur dictatura personală a familiei Ceauşescu, căreia i se poate reproşa orice, în afară de lipsă de patriotism!
Străinii plecau din România cu portbagajele încărcate cu salam, cărnuri şi alte bunătăţi! Cu salariul de pe o lună, puteai sta bine-merci la mare. Un bilet Tg-Jiu – Constanţa, tur-retur, costa pentru 4 persoane, 100 lei…Toată lumea avea de muncă, şi în toată ţara se luminau Căminele Culturale de serbările date. Fluxul arestărilor se micşorase, până a devenit neobservat. Crimele sau marile delicte penale erau cazuri rare, şcoala românească “nu fabrica tâmpiţi”, cum remarca mai târziu un apatrid. Şi a venit anul 1989, cu acea mixtură de revoltă populară plus activitatea serviciilor de spionaj străine. Românii au profitat de singurul bun care s-a repartizat fără discriminare: libertatea de exprimare (pe care guvernatorul vrea să ne-o îngrădească prin retrimiterea unui articol înapoi la Guvern).
Încolo, poporul român, a păşit într-o Mare a Sargaselor capitalistă, care a produs o împărţire a poporului român în două: o minoritate foarte bogată şi o majoritate foarte saracă, raportul fiind ca între Insuliţa de pe Jiu şi Continentul Asia, sau ca o minge de tenis şi Planeta Jupiter. Cam prea scump preţul libertăţii, început cu o dublă crimă! Planul înrobirii românilor a fost bine ticluit în laboratoarele marilor puteri capitaliste. Aderarea la Uniunea Europeana a înrobit România şi să nu mai mintă apologeţii acestui colhoz continental că o ducem mai bine. Dar românii şi-au zis: “Bine şi aşa!” Dar n-a fost deloc bine! Peste 9 miloane de salariaţi au devenit pensionari timpurii sau şomeri. Un timp ne-am hrănit ca “ursu-n hibernare”, cu ce strânsesem înainte (dar nu ca Băsescu – milionul). Şi în 2004, în decembrie, a început: “Al doilea obsedant deceniu”, sub cârma lui Traian Băsescu, care, încet-încet, a transformat întreaga ţară într-o închisoare, într-o închisoare cu porţile mai înalte ca în anii 50. România a devenit o închisoare în care cu ajutorul acestui “minotaur”: DNA-ul, “cel mare”, bagă la “odihnă” pe orice oponent. Numai el şi familia lui sunt sacre, numai el şi neamurile lui sunt intangibile, numai el şi servitorii din PDL şi Mişcarea Populară sunt tabu. Restul: “Ducă-se dracului!” Nu-mi pasă! Mie şi familiei mele să le fie bine! Dictatorul Batista, care a fost alungat de Castro, îşi lua oponenţii într-un avion, “la plimbare”, şi îi azvârlea din Înaltul Cerului… Bucurându-se diabolic, cum se bucură acum guvernatorul când îşi mai distruge un oponent! DNA-ul a devenit un monstru, un minotaur care înghite pe orice adversar. În perioada guvernării Convenţiei, Băsescu se plângea că: “I-a fost arestat un membru, fară să ştie, şi că acest lucru nu mai trebuie să se întâmple!”, şi nu s-a mai întâmplat! Acum, la sfârşitul celui de-al doilea obsedant deceniu, nu se mai poate plânge, are Justiţia obedientă la picioarele lui! DNA, ANI, CCR etc, etc, etc, tot felul de instituţii aservite guvernatorului. Nici Franco, nici Salazar, nici Stalin, n-au avut asemenea monştrii!!! Şi Beria, ştiţi cum a sfârşit! şi minte, îndeplinind porunca fostului ministru al propagandei naziste Goebbels, care spunea: “O minciună spusă o dată, este minciună, spusă de 100 de ori, rămâne tot minciună! spusă de 100 de mii de ori, rămâne tot minciună, DAR DACĂ O REPEŢI DE 1 MILION DE ORI, DEVINE ADEVĂR!” De asta, cu aroganţa, tupeul, cinismul şi orgoliul nemăsurat, minte în orice clipă, şi este de o răutate care îi vine parcă din văile abisale ale Iadului!
În orice ţară, când se schimbă Codul Penal, se dă un Decret de graţiere, numai la noi NU!
Bietul Becali, nici nu-i dau voie să se opereze!
Cineva scria că Parlamentul României are “ruşinosul număr de 580 de membri”, uitând cine a dat această lege!
În timp ce trădătorul de Antonescu, care are un suflet ca smoala Iadului, spune că “principalul duşman” este Ponta şi că pe el nu-l interesează decât indivizii, nu colectivitatea! Ni se spune că în Suedia este cel mai mare ajutor social! DA! Dar la ei, impozitarea merge până la 9% din venituri, pe când la noi nu au fost de acord nici cu 1%. Guvernatorul nostru se crede infailibil, transformând România într-o închisoare, astfel încât nu deschizi un post de televiziune sau de radio, nu citeşti un ziar, fără să auzi că alţi zeci de români au intrat în vizorul acestui malaxor DNA, unde de multe ori sunt arestaţi preventiv. Fiind an electoral, se va accelera arestarea oponenţilor politici, dorindu-se linişte din partea opoziţiei. Să ne spună domnul guvernator, câţi preşedinţi ai României sau ai altor state din lume au intrat în funcţie fără a avea niciun imobil în Bucureşti, şi se trezeşte la sfârşitul celor 10 ani cu numeroase locuinţe şi … mare moşier! Am dori, ca în perioada aceasta, premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui, în ţara noastră să nu mai troneze această atmosferă de teroare, unde acest Minotaur al labirintului justiţiei va încerca să distrugă pe mulţi! Până s-o gasi un Tezeu să rapună acest monstru şi unde Dedal să-l facă inofensiv pe Minos… Ca aerul Libertăţii, din această primavară din anul 2014 să-l respirăm din nou! Şi ca România să intre în NORMALITATE…
GH. RĂDULESCU
