Naționala de fotbal a României a învins echipa Armeniei cu scorul de 1-0, luni seara, pe Stadionul Steaua din București, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. Alexandru Mitriță a adus succesul vital pentru tricolori, semnând singura reușită a meciului în minutul 26. Paradoxal, cel mai scund jucător de pe teren a înscris cu capul, după un corner. România și-a sufocat adversara în prima repriză, dar nu s-a putut desprinde, deși a mai avut ocazii prin Mitriţă (33), Cicâldău (34) sau Răzvan Marin (39). În partea a doua, oaspeții au echilibrat jocul și au avut câteva oportunități bune de a înscrie, dar Florin Niță a fost la post. La meci au asistat aproape 14.000 de spectatori. În celelalte partide de luni, Germania a învins Macedonia de Nord cu 4-0, în deplasare, iar Islanda a trecut de Liechtenstein cu același scor, 4-0. Germania, liderul grupei cu 21 de puncte, și-a asigurat calificarea la CM 2022. Pe locul secund se află România, cu 13 puncte, Macedonia de Nord e a treia, cu 12 puncte, Armenia e a patra, cu 12 puncte, Islanda se află pe cinci, cu 8 puncte, iar Liechtenstein e ultima, cu un punct. Ultimele meciuri din grupă vor avea loc luna viitoare, România urmând să joace acasă cu Islanda (11 noiembrie) şi în deplasare cu Liechtenstein (14 noiembrie). Indiferent de rezultatele partidelor de luna viitoare, selecționerul Mirel Rădoi a declarat că va părăsi prima reprezentativă. Înțelegerea tehnicianului mehedințean cu FRF era valabilă până în noiembrie. ,,Din luna noiembrie încolo, oricine poate să fie în faţa voastră. Îmi vine greu să cred că, după partida cu Islanda, când voiați să plec, acum vă doriţi să mai fiu pe aici. Din luna noiembrie, echipa naţională trebuie să îşi găsească antrenor. Eu nu voi mai fi, contractul meu se termină, eu îmi văd de treaba mea. Să aduceţi pe cine vreţi dumneavoastră! Sper ca la finalul acestor meciuri, să fie cu două victorii, și să ne despărțim frumos. Nu știu cât va dura pauza. După o săptămână, dacă mă va suna cineva, e posibil. Deja știu că nu voi continua la echipa națională! Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță știau decizia mea. Așa a fost înțelegerea. Nu poate fi prelungit contractul fără voia mea. Chiar dacă avem două partide, nu avem decât o finală, cea cu Islanda. V-am spus, dacă batem Islanda, apoi nu câștigăm în Liechtenstein, cu tot respectul pentru ei, nu avem ce căuta nici măcar la baraj. Dacă depinde calificarea la baraj de meciul cu Liechtenstein și nu suntem în stare să câștigăm, jucătorii trebuie să își arunce ghetele, eu arunc legitimația de antrenor”, a declarat selecționerul. Câștigătoarele grupelor se vor califica direct la turneul final din Qatar. Formațiile clasate pe locurile secunde şi cele mai bune două echipe necalificate din Liga Națiunilor 2020-2021 vor juca baraje în urma cărora alte trei formații vor obține biletele pentru CM 2022.
România – Armenia 1-0 (1-0)
Au evoluat echipele:
România: 1. Florin Niţă – 2. Andrei Raţiu (4. Cristian Manea, 66), 6. Vlad Chiricheş (căpitan), 5. Ionuţ Nedelcearu, 11. Nicuşor Bancu – 8. Alexandru Cicâldău, 18. Răzvan Marin, 23. Nicolae Stanciu (15. Dragoş Nedelcu, 81) – 14. Ianis Hagi (7. Valentin Mihăilă, 81), 13. Claudiu Keşeru (9. Andrei Ivan, 62), 20. Alexandru Mitriţă (21. Olimpiu Moruţan, 62). Selecţioner: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 12. Andrei Vlad, 16. Horaţiu Moldovan – 3. Alin Toşca, 17. Adrian Rus, 22. Alexandru Albu, 10. Alexandru Maxim, 19. Andrei Cordea.
Armenia: 1. David Iurcenko – 2. Davit Terterian, 4. Taron Voskanian, 3. Varazdat Haroian, 14. Kamo Hovhanisian – 17. Solomon Udo (20. Aleksandr Karapetian, 82), 5. Artak Grigorian (19. Işhan Gheloian, 46), 8. Eduard Sperţian (10. Erik Vardanian, 77) – 11. Tigran Barseghian (9. Lucas Zelarayan, 46), 18. Henrih Mhitarian (căpitan), 7. Horen Bairamian (22. Sarghis Adamian, 46). Selecţioner: Joaquin Caparros.
Rezerve neutilizate: 12. Anatoli Aivazov, 16. Stanislav Bucinev – 15. Hrair Mkoian, 23. Jirair Margarian, 14. Jordy Monroy, 21. Karen Muradian, 6. Alik Arakelian.
Cătălin Pasăre