România – un megacirc sinistru

912

irod taiatOriunde în lume, cârmuitorii unei naţii sunt mandataţi a-i servi cât mai bine interesele, altfel nu au onoare, trebuind să-i lase pe alţii, care au putinţă şi dorinţă de a rândui cu folos trebuinţele societăţii.
În ceea ce ne priveşte, România anului 2009 se găseşte în postura unui caz nefericit, atâta timp cât Preşedintele în exerciţiu şi actuala guvernare ne demonstrează că se află, mai degrabă, în afara interesului naţional, punându-şi eticheta răului mai abitir decât recesiunea economică care ne bântuie de mai bine de un an de zile încoace.

Mai concret, în regimul Băsescu democraţia a fost ruinată, instaurându-se legea bunului plac, minciuna, anormalul şi vulgaritatea au devenit stări de fapt, după cum abuzurile şi actele de corupţie sunt la îndemâna puşlamalelor ce au ajuns să hotărască cum doresc viaţa românilor.

Mai mult, asistăm neputincioşi la disoluţia instituţiilor statului, inclusiv a Parlamentului, transformat într-o marionetă, la cheremul prezidentului – făcător de minuni şi guvernului pe care îl birjereşte după poftele domniei sale. Numai că, dincolo de excesele şi scamatoriile Puterii portocalii, România se găseşte într-o situaţie dramatică, necazurile se ţin lanţ, majoritatea populaţiei trăieşte în sărăcie, de pe o zi pe alta, jafurile şi criminalitatea fac ravagii la drumul mare, tronând pretutindeni anarhia şi nesiguranţa cetăţeanului.
Într-adevăr, trăim într-o ţară bolnavă, suportând tot mai greu efectele incompetenţei celor cocoţaţi spre înalturile puterii ce întreţin o permanentă criză de educaţie şi moralitate, iar deasupra tuturora bâlciul politic, escaladându-l cu mijloace perverse şi tot dinadinsul, plin de tupeu şi neruşinare, poftind cu lăcomie a se înfrupta şi din ce-a mai rămas din agoniseala norodului. În acelaşi timp, măcinată permanent de tensiuni interne şi acţiuni cu un vădit caracter antiromânesc, ţara noastră se apropie de pragul dezmembrării teritoriale, oferindu-i-se iredentismului maghiar din Ardeal prea multă libertate, inclusiv asocierea cu orice preţ a UDMR la guvernare, pornindu-se de la aceleaşi interese politice meschine.
Dar până la urmă ce mai merge bine în România, având ca etalon raportul electoral (de dare de seamă şi alegeri!) al preşedintelui Băsescu în Parlamentul României şi de aici la TVR şi RRA, prin care palmându-şi incompetenţa, îşi arogă merite într-o ţară muribundă (caracterizarea-i aparţine) ori pe seama celor suiduiţi în fel şi chip pe tot mandatul domniei sale. Numai că cine are memoria limpede nu poate uita cum prim-locatarul Palatului Cotroceni, în ciuda tuturor dificultăţilor prin care trecem ca naţiune (din vina cui?) nu a făcut altceva decât să se războiască cu toată lumea şi să credibilizeze deopotrivă instituţiile statului, liderii politici, presa, personalităţile din viaţa publică, iar pe de altă parte să încurajeze abuzurile clientelei din jurul său, pricopsindu-şi inclusiv familia. De altfel, în dispreţ faţă de lege şi de cetăţeanul român, a călcat în picioare familia, a dezbinat poporul ori s-a băgat unde nu-i era treaba, dând ordine şi indicaţii ce aveau să semene neîncredere şi o stare de anarhie la nivelul tuturor segmentelor societăţii româneşti.
După cum a dat greş şi în politica externă prin gafe în serie ori ticluind poveşti cu mult zgomot pentru nimic, în vreme ce alţi şefi de stat au ştiut ce şi cum să facă pentru a eficientiza poziţia politică şi economică a ţărilor lor în cadrul comunităţii internaţionale.
Acum, în preajma alegerilor prezidenţiale, România e vraişte iar valul de frustrări şi nemulţumiri sociale nu pot decât să erodeze şi mai mult încrederea în actuala Putere, electoratul dovedindu-se deopotrivă debusolat şi ostil.
Numai că, în goana sa după putere, T. Băsescu va fi în stare de orice manevre, punându-şi iarăşi în mişcare trepăduşii pentru a strânge gloatele prin pieţe, târguri, baluri şi sindrofii organizate cu mici şi bere, chiar şi pe la cârciumi sau oriunde îşi poate slobozi tot felul de peroraţii cu promisiuni şi proiecte care practic trebuiau realizate în actualul mandat, aruncând praf în ochii prostimii dar şi atacuri în specificul său suburban la adresa adversarilor competitori. Vor curge şi „pomenile” pe la sate şi prin cartierele sărace, îmbiindu-i pe naivi a-i da votul, după cum se va folosi şi de aşa-zisul parteneriat cu Biserica, implicată la rândul său tot mai mult în jocurile murdare ale puterii. Vor fi reactivaţi agitatorii şi haidamacii în organizarea turismului electoral, se vor face presiuni şi ameninţări la adresa angajaţilor din subordinea ministerelor portocalii, chiar vendeta politică şi actele de violenţă, etc. Iar, al de Videanu, Berceanu, Manţog, Fluture şi alţii de teapa lor sunt capabili de orice mângâiere pentru ca tătucul lor să-şi reînnoiască mandatul. Nu în ultimul rând, frauda electorală în favoarea maiestăţii sale va întregi un plan diabolic de care numai un partid de factură totalitară neostalinistă îl poate pune în aplicare fără nici un fel de remuşcare.
Ce va urma după acest megacirc, Dumnezeu cu mila, mai ales dacă ne vom pricopsi încă un mandat cu un astfel de preşedinte, de departe cel mai nevrednic dintre toţi conducătorii pe care poporul i-a avut de-a-lungul timpului, dar şi cel mai anarhic, fiind obligaţi a trăi pe mai departe în sărăcie, minciună şi dezbinare, departe de lumea civilizată. Iar dacă românii îşi vor dori, acceptând un astfel de conducător, înseamnă că ne şi merităm soarta, modelând-o după chipul şi asemănarea conducătorului iubit.
Vasile IROD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here