Romanescu și Morega l-au trezit pe prefectul Iacobescu, în problema aprobării bugetelor UAT-urilor

2188

Primarii celor două municipii, Marcel Romanescu și Cosmin Morega, au adus, ieri, în discuție problema aprobării bugetelor localităților pe care le conduc, spunând și faptul că primăriile riscă să nu se încadreze în termenul stabilit de lege, adică până la 11.02.2022, lucru ce ar crea un adevărat dezastru, activitatea UAT-urilor blocându-se. La această dată, sumele repartizate din TVA pentru partea de învățământ nu sunt cunoscute, UAT-urile neputând să-și fundamenteze bugetele corect, iar în cazul în care acest lucru s-ar întâmpla cu sume estimate, Finanțele ar refuza bugetele UAT-urilor pe principiul că acestea încalcă legea.

Ieșirea publică a celor doi primari a făcut ca și prefectul județului Gorj să afle de această problemă, cu toate că reprezentantul Guvernului în teritoriu ar fi trebuit să o cunoască.
De altfel, aprobarea bugetului unui UAT este cel mai important lucru, fără de care nu poți să faci plăți și nu poți face investiții. Toate bugetele se aprobă în ședințe extraordinare care trebuie convocate cu cinci zile înainte, iar odată cu convocarea trebuie prezentate Consiliilor Locale materialele de ședință și bugetul propus spre aprobare. Practic, primăriile, pentru a nu încălca legea, ar trebui ca cel târziu vineri să convoace ședințe extraordinare, unde pe ordinea de zi să se regăsească proiectul ce vizează bugetul fiecărei localități în parte. De altfel, prefectul a și recunoscut public că acest aspect l-a aflat de la cei doi primari care au avut o intervenție publică, joi, la un post de radio local. Prefectul Marcel Iacobescu a declarat, în acest context, că va începe să facă demersuri la minister, la Guvern pentru găsirea unei soluții de deblocare a problemei. De altfel, Iacobescu a recunoscut că va fi un mare blocaj dacă nu vor fi aprobate bugetele UAT-urilor până pe 11 februarie 2022.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here