În cursul zilei de la vineri, la Târgu-Jiu, a debutat un amplu proiect a cărui valoare este de 5 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene. Este vorba despre modernizarea rețelei de iluminat public din municipiu.
,,În urmă cu puțin timp s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul care prevede modernizarea iluminatului public, prin care, odată cu modernizarea, vom beneficia și de o reducere a costurilor cu iluminatul de 40%!”, anunța vineri după-amiază primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu. Câștigătorul licitației pentru efectuarea acestei lucrări a fost desemnat anul trecut, fiind vorba despre firma FLASH LIGHTING SERVICES SA.
,,Se va interveni, în primă fază, dinspre strada Tismana, către centrul municipiului. De altfel, toate intervențiile vor începe dinspre periferie către zona centrală. Vă reamintesc faptul că proiectul prevede instalarea a 27 de kilometri de fibră optică, folosită atât pentru gestionarea iluminatului, cât și pentru fluxul de date necesar INFOTRAFIC. Se înlocuiește vechiul sistem de iluminat cu echipamente moderne și eficiente care vor reduce consumul de energie pentru iluminatul public cu până la 40%. Se montează peste 27 de kilometri de rețea electrică, peste 27 de kilometri de fibră optică și peste 1.000 corpuri luminoase. Rețeaua va fi implementată în principalele bulevarde ale municipiului, vom primi în timp real datele privind modul de comportare a corpurilor de iluminat și putem interveni pentru creșterea în intensitate, scăderea ori oprirea în totalitate a iluminatului în anumite zone. Mai sunt prevăzute o serie de sisteme informatice, un spațiu în care va funcționa un dispecerat, în așa fel încât operatorul să aibă în permanență sub control situația iluminatului public în întreg orașul. Așa cum am mai spus, 2021 este anul în care începe implementarea marilor proiecte. Sunt investiții mari, din fonduri europene, care vin la Târgu-Jiu. Sunt proiectele de care v-am vorbit încă din momentul în care le-am depus, atunci când au fost aprobate, dar și când au fost organizate licitațiile pentru lucrări. Consider că este absolut necesar ca cetățenii să cunoască în amănunt aceste investiții și să realizăm cu toții importanța accesării fondurilor europene”, a mai declarat edilul Marcel Romanescu.
Izabella Molnar