Romanescu – „Rotaru nu mai poate reveni în Primăria Târgu-Jiu!”

2043

Chiar dacă are parte de o sentință favorabilă, nu și definitivă, fostul șef din Primăria Târgu-Jiu, fotografiat cu picioarele într-un lighean la birou, în timp ce o subalternă îi face pedichiura, nu are șanse să mai revină în instituția publică și, eventual, pe o funcție de conducere. Marian Rotaru a avut câștig de cauză în proces la Tribunalul Gorj și așteaptă în primăvară o sentință similară la Curtea de Apel Craiova. Dar chiar dacă verdictul rămâne nemodificat, primarul Marcel Romanescu spune că fostul director nu mai poate ocupa vreo funcție de conducere în instituția în fruntea căreia se află. Sentința de acum vine după ce, inițial, tot Tribunalul Gorj îi respinsese acestuia contestația prin care spera să revină pe post. El a contestat verdictul respectiv și anul trecut Curtea de Apel Craiova a dispus rejudecarea dosarului pe fond la Târgu-Jiu, acum judecătorii dând un verdict care ține cont de faptul că imaginile cu fostul director au apărut în spațiul public după trecerea perioadei în care acesta ar fi putut fi tras la răspundere. Altfel spus, faptele s-au prescris și, astfel, nu s-ar mai justifica o sancționare a lui. „Accept orice variantă va decide Justiția. E bine și așa și așa. Dar eu cred că acum s-a făcut dreptate pentru că s-a dovedit că nu e real ce au spus cei de la Comisia de Disciplină. S-a văzut clar că raportul lor a fost o făcătură. Acum aștept finalul procesului. Până acum nici măcar nu am fost la proces. A mers avocatul meu, el a fost cu martori, cu probe, cu tot ce a considerat necesar pentru a avea câștig de cauză. Dintr-o făcătură s-a ajuns ca toată planeta să afle de asta. Când am pierdut alt proces cu Primăria nu a fost același interes din partea presei. Eu cred că și acum încearcă să se pună o presiune pe judecători pentru ca la Craiova să fie o altă decizie. Nu voi comenta niciodată ce decid instanțele”, a transmis fostul șef al Direcției Publice de Patrimoniu. Procesul pierdut despre care face acesta referire și care a fost mediatizat la vremea respectivă, în ciuda afirmațiilor sale, este cel privitor la contestarea calificativului „nesatisfăcător” pe care l-a primit de la Marcel Romanescu în privința activității sale. Verdictul din acest dosar îi dă voie primarului să nu îl reangajeze pe Rotaru chiar dacă la Craiova judecătorii ar lăsa nemodificat verdictul de acum al colegilor lor de la Târgu-Jiu. „Avem o hotărâre judecătorească la fond, în care domnul Marian Rotaru, fostul director al Direcției Publice de Patrimoniu, a câștigat și, ținând cont că hotărârea nu e definitivă și irevocabilă, dacă ar rămâne așa, ar trebui reangajat. Există însă un mare DAR. Vom contesta sentința respectivă, DAR vom ține cont și de raportul de evaluare a performanțelor profesionale din anul anterior. Evaluarea a fost cu calificativ nesatisfăcător. A contestat acest lucru la instanță și acolo a pierdut definitiv și irevocabil. La un moment dat chiar dacă ar avea câștig la Curtea de Apel în privința raportului Comisiei de Discipline, eu pot uza și legea îmi permite acest lucru, pot uza de performanțele domnului Rotaru. Ca urmare, dânsul nu se mai poate întoarce în instituția pe care eu o conduc pentru că voi emite dispoziția care îl va pune în situația de încetare a contractului de muncă”, afirmă primarul Marcel Romanescu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.