Romanescu – „Messi” de Oltenia!

2409

Toată Oltenia este roșie în urma votului exprimat, duminică, de alegătorii din regiune, un singur punct rămânând galben pe această hartă. Excepția o reprezintă Târgu-Jiul, dintre municipiile reședință de județ, Marcel Romanescu reușind să obțină peste 45% din voturile exprimate la urne. Doar la Vâlcea ecologistul Mircea Gutău mai reprezintă o pată de o altă culoare decât cea roșie pe harta regiunii. La Târgu-Jiu adversarii lui Romanescu au fost zdrobiți, scorul acestuia aducând aminte de o declarație mai veche a edilului reales, făcută în perioada în care PSD își căuta un candidat cu care să îl învingă în alegeri. La vremea respectivă edilul declara că „deocamdată Messi nu a intrat pe teren”, iar acum, când a făcut-o, scorul bun din alegeri îl îndreptățește să facă o comparație care să genereze multe zâmbete. „Da, am arătat că Messi a intrat pe teren și rezultatele se văd și pentru că am avut o echipă formidabilă alături de mine. Am lucrat pe etape la fel ca în sport, iar acum am ajuns în forma maximă. Așa am reușit să zdrobim PSD-ul. Îmi pare rău că suntem singurul municipiu din Oltenia care a reușit să dea un primar liberal, dar cred că acest lucru poate fi un avantaj pentru noi. De acum încolo voi fi permanent la București pentru a depune proiecte și a cere fonduri cu care să dezvoltăm orașul. În acest mandat trebuie să le arătăm alegătorilor care este diferența dintre un oraș condus de un primar al PNL și ceilalți, indiferent de partidul din care provin”, a spus primarul Marcel Romanescu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.