Romanescu ar vrea să rămână lângă Pandurii

1416

Chiar dacă Primăria Târgu-Jiu nu mai poate ajuta echipa de fotbal, iar oficialii clubului cer miliarde de lei vechi de la autorităţile locale, fie pentru contribuţii neplătite, fie pentru contractul de comodat, edilul Marcel Romanescu încă vede posibilă o ,,colaborare”. Romanescu a declarat că municipalitatea va susţine Pandurii, dacă se renunţă la anumite orgolii, iar clubul pe care l-a numit emblematic nu trebuie lăsat să moară. ,,Ar trebui să facem toţi, tot ceea ce depinde de noi, ca acest club să trăiască, să existe în continuare. Dacă ne interesează doar latura financiară, şi nu privim modul cum ar trebui să funcţioneze acest club, de acum încolo, nu avem nicio şansă să rezistăm. Datoriile sunt destul de mari. Consiliul Local a decis când a intrat în această asociere, tot Consiliul Local poate face demersurile şi pentru a ieşi. La momentul acesta, Primăria nu mai poate sprijini Pandurii, dacă vor ieşi din insolvenţă putem discuta şi găsi alte soluţii”, a declarat Romanescu. Primarul din Târgu-Jiu pare că şi-a schimbat viziunea, după ce, acum câteva săptămâni, declara că echipe din oraşele cu tradiţie ale ţării au acceptat falimentul şi au pornit din eşaloanele inferioare ale fotbalului românesc, iar modelul trebuia urmat şi de gorjeni. Interesant mai este că Robert Bălăeţ, directorul CSM Târgu-Jiu, spunea că noul club nu poate avea o secţie de fotbal, dacă autorităţile locale nu vor hotărî să iese din asocierea cu Pandurii, echipă aflată în insolvenţă.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here