Roman, șanse de recuperare rapidă

241

Accidentarea lui Mihai Roman i-a ținut cu răsuflarea tăiată nu atât pe fanii echipei gorjene, cât mai ales pe antrenorul Edi Iordănescu. Acesta se vede în fața meciului cu Steaua fără niciun vârf valid în lot.
Cu toate acestea, se pare că accidentarea nu a fost atât de gravă pe cât părea la prima vedere și, din câte spune tehnicianul Pandurilor, ar exista șanse, ce-i drept nu foarte mari, ca Mihai Roman să joace chiar și la meciul cu Steaua. “Are șanse mari să fie OK. I-au pus două copci. Din fericire doar două copci și, tot din fericire, s-a întâmplat să fie pe o parte a mușchiului unde e mai puțin muşchi și mai multă grăsime, e pe pulpă, în zona de interior și e mai puțin forțată. Important e că reușise să pună piciorul în pământ. Putea să fie mult mai rău. S-a și speriat foarte tare. Acum să vedem cum va răspunde în aceste zile, e greu să mă pronunț acum, să vedem ce zice și medicul. E clar însă că nu e ușor și 2-3 zile sigur nu va fi la antrenamente. Nu pot să spun acum dacă e vreo șansă ca el să joace cu Steaua. Să vedem cum se prezintă piciorul, dacă mai are dureri. Imediat după meci nu era foarte bine, dar nici foarte rău. Adică ne așteptam să fie mult mai grav”, a declarat antrenorul Pandurilor despre situația lui Mihai Roman.
Dacă Mihai Roman nu va fi refăcut până la ora meciului cu Steaua, Edi Iordănescu va fi nevoit să improvizeze, brazilianul Wellington fiind așteptat în România abia după disputarea jocului contra campioanei: “Pe Wellington îl așteptăm să vină duminică. Sper să nu mai fie complicații și acolo, că am mai avut bilete și a fost nevoie să fie reprogramat. Tot improvizăm… La cât am improvizat, mai contează una?… Dar altceva e când îl ai și pe Hora apt 100%, când îl ai pe Anton înapoi, când îl ai pe Nistor, arăți altfel. Ai altă consistență în joc, ții mai mult de minge”, a declarat destul de optimist antrenorul Pandurilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here