Roman – in, Iencsi – out!

531

Fostul atacant al Pandurilor, Mihai Roman, a revenit acasă. Fotbalistul format de FC Universitatea Craiova s-a întors în Bănie, şi a semnat o înţelegere valabilă pe trei sezoane cu echipa lui Devis Mangia. Roman mai avea contract un an cu olandezii de la NEC Nijmegen, echipă ce a retrogradat la finalul campionatului în liga a doua. Oltenii au plătit în jur de 125.000 euro, plus 20% dintr-un eventual transfer. Roman a mai jucat în România la Petrolul, Universitatea Cluj, Năvodari şi Pandurii, acolo unde în urmă cu 3 sezoane a fost golgheterul echipei, cu 16 goluri. Anul trecut, Roman a fost împrumutat în Israel, la Hapoel Petach Tikva, unde a marcat de 8 ori. Craioveanul are planuri mari cu noua sa formaţie şi ţinteşte şi o revenire la prima reprezentativă. “Am venit cu gândul să ne batem pentru primele trei locuri, împreună cu colegii mei, cu staff-ul tehnic și cu conducerea. Eu îmi propun să joc cât mai mult, să înscriu cât mai multe goluri și prin evoluțiile mele să îmi ajut echipa să se claseze pe podium. Este bine că am revenit în Europa. Sunt pregătit să marchez în cupele europene și să facem o figură cât mai frumoasă și de ce nu, să ne calificăm în grupe. Da, normal, poate fi o rampă de lansare, pentru că ultima oară când am fost la echipa națională am fost de la o echipă din România. Acum sper să fiu din nou de la Universitatea Craiova”, a spus Roman. Dacă “Ştiinţa” a reuşit un nou transfer important, echipa a fost lăsată cu buza umflată de antrenorul secund, Adrian Iencsi. Acesta a bifat doar câteva zile ca “mână dreaptă” a lui Mangia, şi a plecat pentru a pregăti Dunărea Călăraşi. Iencsi a avut numai cuvinte de laudă pentru alb-albaştrii, şi speră ca suporterii şi conducerea clubului să-l înţeleagă. “Am avut parte de o experienţă scurtă, dar foarte intensă. Nu spun acum acest lucru ca să-i îmbunez pe cei de la Craiova, chiar cred că această echipă se va bate la campionat datorită jucătorilor valoroşi, a antrenorului extrem de pregătit şi a condiţiilor realmente extraordinare puse la dispoziţie de conducere. Am plecat doar pentru că prefer să fiu antrenor principal, nu secund. Şi a venit această ofertă insistentă a celor de la Dunărea Călărași. A fost o hotărâre extrem de delicată să renunţ la condiţiile oferite, plus că oamenii de la Craiova s-au purtat corect cu mine. Dar, aşa cum am mai spus, sper că m-au înţeles”, a declarat fostul rapidist. Pentru moment, locul lui Iencsi în staff-ul oltenilor a fost luat de Corneliu Papură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here