Mihai Roman, adus la Pandurii în această vară de la Săgeata Năvodari, a devenit în scurt timp principala gură de tun a echipei gorjene, el fiind principalul marcator în prima parte a campionatului pentru echipa din oraşul lui Brâncuşi.
Privit în momentul lansării în fotbalul mare drept una dintre marile speranţe ale României, evaluat de Adrian Mititelu la 20 de milioane de euro, binenţeles o sumă greu de atins de un fotbalist român mai ales în aceste vremuri, Mihai Roman a trecut prin momente mai dificile în cariera sa până a ajuns la Târgu Jiu, unde a avut parte de cel mai bun tur de campionat de până acum. După plecarea de la Universitatea Craiova, Mihai Roman II cum mai este cunoscut actualul golgheter al Pandurilor, a sărit de la o echipă la alta fără însă a rupe gura târgului, Petrolul Ploieşti, Universitatea Cluj, FC Drobeta Turnu Severin şi Săgeata Năvodari fiind simple halte pentru tânărul atacant.
Doar Shamsin e mai eficient
Având în faţă un sistem cu un singur vârf în perioada Grigoraş, Mihai Roman pleca cu şansa a doua în lupta pentru titularizare cu lituanianul Deyvidas Matulevicius, însă a reuşit să îi ia faţa acestuia, din etapa a şasea devenind titular de drept la Pandurii. În 15 meciuri jucate la Pandurii, Mihai Roman a strâns 1096 minute pe teren, perioadă în care a reuşit să înscrie de opt ori, ceea ce i-a adus o medie de un gol la 137 de minute de joc ce-l plasează pe locul 10 într-un top al eficienţei în Liga 1 în turul campionatului, un top deloc relevant pentru că sunt luaţi în calcul şi jucători care au evoluat doar 10 minute în acest sezon, acesta fiind chiar cazul celui de pe primul loc, dinamovistul Patrick Petre având 2 meciuri, 10 minute şi un gol în Liga 1. Dealtfel, Roman este depăţit în acest top al eficienţei şi de un alt jucător al Pandurilor, libanezul Feiz Shamsin, care a marcat un gol pentru gorjeni în 122 de minute strânse pe teren şi figurează pe locul 5 în acest clasament.
Aproape de record
Pandurii nu a avut golgheteri de top în perioada în care a evoluat în Liga 1, Victor Piţurcă fiind singurul goleador de rasă al gorjenilor, însă asta se întâmpla cu zeci de ani în urmă, când echipa evolua în eşaloanele inferioare. Sezonul trecut, Eric de Oliveira pornise campionatul în forţă şi avea 11 reuşite după tur, fiind cotat la acea vreme cu şanse reale de a deveni golgheter al României, însă în pauza de iarnă brazilianul a semnat cu Al Ahli şi a rămas doar cu aceste goluri, performanţă egalată până la finele sezonului de un alt brazilian care îmbrăca tricoul Pandurilor, Alex dos Santos. Cele 11 goluri cu care cei doi brazilieni se află în topul marcatorilor echipei gorjene ar putea fi depăşite de Mihai Roman cu uşurinţă în retur, asta dacă vârful va continua la Târgu Jiu. Roman a atras deja atenţia mai multor cluburi cu evoluţiile sale, Steaua părând a fi cea care ar fi demarat deja discuţiile privind înregimentarea acestuia.
Concurenţa
Concurenţa cu Matulevicius i-a făcut bine lui Mihai Roman, care a câştigat această luptă având şi atuul unei tehnicităţi superioare. Lituanianul nu a mai avut un sezon la fel de bun ca precedentul, însă şi pentru Matulevicius perioada Pandurii a însemnat foarte mult pentru cariera sa. De la venirea la Târgu-Jiu, atacantul baltic şi-a câştigat un loc de titular în naţionala Lituaniei, iar din câte se pare, pe adresa gorjenilor au sosit şi câteva oferte de transfer, oferte care ar putea fi luate în calcul în această iarnă, când Matulevicius intră în ultimele şase luni de contract cu Pandurii. Echipa gorjeană are de ales în zilele următoare în ceea ce-l priveşte pe Matulevicius, ori îi va face o ofertă de prelungire a contractului, ori va accepta una dintre ofertele de transfer, asta dacă nu vor ca în vară să-l piardă pe lituanian gratis, la final de contract.
Pentru concurenţă pe post, în debutul campionatului, când Roman încă nu se adaptase, iar Matulevicius avea probleme medicale, la Pandurii a fost adus Smrekar, însă acesta nu a apucat încă să debuteze pentru că nu a primit cartea verde din motive birocratice. Rămâne de văzut dacă Smrekar va fi o variantă pentru atacul pandur, însă din câte se pare, echipa gorjeană va căuta să mai găsească un vârf pe care să-l transfere la Târgu-Jiu în această iarnă, mai ales dacă Matulevicius va pleca.
Şapte panduri au marcat în tur:
Mihai Roman 8 goluri
Deyvidas Matulevicius 4 goluri
Alin Buleică 3 goluri
Marko Momcilovic 2 goluri
Erico da Silva 1 gol
Gezim Shalaj 1 gol
Feiz Shamsin 1 gol
Cristi Constantinescu