Rolul activităților extrașcolare în memoria afectivă a elevilor – sub semnul lui Eminescu

967

Se cuvine să luăm o pauză astăzi, 15 Ianuarie 2021- Ziua Culturii. De la tot ceea ce facem… Să ne așezăm câteva momente și să îndreptăm cugetul și gândul cel bun către Eminescu. Constantin Noica afirma: ,,Prin numele său, Eminescu deschide toate porțile spiritului.” După ce îi vom rosti sincer numele, vor fi deschise aceste porți simbolice și ne vom simți mai liberi, mai aproape de Dumnezeu. Poate chiar mai români.
Scriu articolul în semn de mulțumire față de toți dascălii care îl prețuiesc pe al nostru poet și îi dedică acestui geniu din popor câteva momente din timpul de predare. Fiindcă predau în mediul rural limba română, iar în mediul urban limba germană, am încercat mereu să promovez cultura, să facilitez și pentru copiii de la țară periplul evenimentelor culturale, astfel încât să aibă acces la educație. Adresez mulțumiri doamnei bibliotecar Ileana Popescu Vasile, care s-a dedicat copiilor prezentându-le la filmulețele educative și materiale despre opera și viața poetului.
Amintesc aici de un parteneriat deosebit de interesant, desfășurat în anul școlar 2014-2015, între Școala Gimnazială Nr.1 Albeni și Școala Gimnazială Scoarța, cu sprijinul domnilor directori Vasile Popescu Sorin și prof.Marcel Bălașa, când ne-au vizitat elevii de la Scoarța coordonați de doamna prof.Alina Bobei și de regretatul domn profesor Valentin Boțoteanu. S-au recitat versuri emoționante s-a cântat la instrumente, dar momentele cele mai înălțătoare îmi vor rămâne întipărite în inimă: cântecele copiilor acompaniate de domnul profesor Cosmin Dragomirescu și de domnul profesor Valentin Boțoteanu. Îmi amintesc ca și acum ce însemnătate deosebită a avut această manifestare culturală pentru tatăl meu, domnul prof.Teodor Voicu-acum pensionar-și discutam împreună zilele trecute despre talentul uriaș al domnului Boțoteanu și iubirea dumnealui față de copiii în slujba cărora se afla. Dumnezeu să-l odihnească în împărăția Sa și pentru toate momentele de bucurie oferite și truda lui necontenită îmi doresc să aibă în Ceruri atâta Lumină cât a dăruit la rândul său. Mulțumiri omului cu voce splendidă de tenor pentru modul frumos, aparte în care știa să-l aducă pe Eminescu în sufletele copiilor, dar și în inimile noastre. Nu în ultimul rând, doresc să subliniez demersurile cultural-educative de a marca în spațiul virtual această zi specială, făcute și în acest an, în context pandemic, la Școala din Albeni, sub atenta coordonare a doamnei director Paula Elena-Hodoiu.
Prof. limba română și limba germană,
Elena-Ștefania Pânișoară,
Școala Gimnazială Nr.1 Albeni și Școala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here